Criptomonedele au ajuns și pe piața rezidențială din Brașov. Aici a fost încheiată prima tranzacție a companiei de consultanță imobiliară Romania Sotheby’s International Realty în care plata s-a realizat prin monede digitale.
Locuința tranzacționată a fost un apartament renovat recent și poziționat central, într-o clădire din centrul istoric, cu acces din strada Republicii.

Valoarea tranzacției a fost de 369.000 de euro, suma fiind convertită în EURe, o monedă digitală acoperită 1:1 de euro reali, iar plata a fost procesată prin Monerium.

„Pentru noi, la Romania Sotheby’s International Realty, a fost o experiență valoroasă și un pas firesc în direcția digitalizării și modernizării pieței. Tranzacțiile în care blockchain-ul se întâlnește cu real estate-ul clasic nu mai sunt o proiecție de viitor, ci o realitate concretă – atunci când sunt făcute transparent, reglementat și cu parteneri de încredere”, a declarat Cristian Șoaită, Business Development Director.
Sotheby’s International Realty este divizia imobiliară a casei de licitații Sotheby’s.