În trei luni de la lansarea vânzărilor, peste 30% dintre apartamentele din Aviației Tower II au fost vândute, 90% dintre acestea fiind achiziționate în scop investițional. Totodată, prima fază a proiectului – Aviației Tower I, complex finalizat în 2020 – a ajuns la un grad de ocupare de 99%.
Situat în partea de Nord a Bucureștiului, în zona Aviației, pe Bd. Dimitrie Pompeiu, ansamblul rezidențial Aviației Tower II ajunge într-o fază avansată a vânzărilor. Etapa a doua a proiectului Aviației Tower cuprinde 148 de apartamente premium, precum și spații comerciale și birouri, la parterul și mezaninul complexului și o zonă dedicată de wellness, cu saune, jacuzzi, piscină, zone de masaj și săli de fitness.
Potrivit estimărilor reprezentanților, proiectul va fi livrat până la finele lui 2023.
„Gradul de ocupare din Aviației Tower I și cifrele obținute pentru faza a doua a complexului, într-un timp atât de scurt de la lansare, ne reconfirmă faptul că am construit un proiect în linie cu așteptările tot mai ridicate ale clienților. Rezultatele vorbesc de la sine și asta ne validează ca un dezvoltator ce prioritizează satisfacția clientului până în cele mai mici detalii”, a declarat Filip Todosia, reprezentant Rădăcini Estate.
Prima fază a proiectului Aviației Tower, finalizată în 2020, cuprinde 134 de apartamente, dintre care patru penthouse-uri. În prezent, doar două penthouse-uri mai sunt disponibile pentru vânzare, cu suprafețe cuprinse între 180 și 250 mp.
Grupul Rădăcini este unul dintre cei mai mari jucători de pe piața auto din România. Înainte de lansarea diviziei Rădăcini Estate, grupul a construit un alt proiect rezidențial, de această dată în zona Plevnei din Capitală, dar și o clădire de birouri.
Citește și: Proiect: TVA de 5% pentru locuințe de până la 140.000 de euro
Citește și: Akcent Development lansează un nou proiect rezidențial, Akcent City, investiție de circa 75 milioane de euro