Light Dark

Anul 2021 a fost unul bun pentru dezvoltările imobiliare din zona Timișoara, iar potrivit celor mai recente rapoarte realizate de Ordinul Arhitecților din România, perspectivele pe segmentul imobiliar în zona de Vest sunt în trend ascendent. Ce va aduce însă noul an în Capitala Banatului și care sunt provocările anului 2022? Iată opinia lui Eugen Encuțescu, CEO și fondator al companiei Eugene Estate.

Eugen Encuțescu, CEO și fondatorul Eugene Estate

Piața imobiliară globală a fost dintotdeauna într-o dinamică și modelare continuă, iar aceste schimbări se traduc și prin modificări ale profilului cumpărătorului. Drept urmare relația de interdependență dintre ofertă și cerere trebuie adaptată cererii noului tip de cumpărători, este de părere Eugen Encuțescu, CEO și fondator al companiei Eugene Estate.

“În contextul pandemiei s-au produs modificări, atât în fluxul tranzacțiilor imobiliare, cât și în tendințele stilului de viață al investitorului, respectiv al cumpărătorului. Previziunile pentru anul 2022 sunt de creștere temperată a prețurilor imobilelor, bazându-se pe noile modificări legislative, potențiala creștere a salariilor începând cu anul 2022, flexibilitatea desfășurării raporturilor de muncă (tot mai multe companii agreează munca remote), creșterea ponderii creditelor ipotecare, schimbarea tendințelor în cadrul nevoilor cumpărătorilor (mai mult spațiu, optarea pentru un sistem smart home, preferința de achiziție a locuințelor noi în defavoarea celor vechi, design și facilități moderne, eco-friendly homes, etc). Ceea ce este foarte important în grafica imobiliară este faptul că, ușor se modifică profilul cumpărătorului (persoane care au peste 25 ani, cu stiluri diferite de achiziție a unei locuințe), trebuind astfel echilibrată relația ofertă-cerere și adaptată noilor condiții,” a declarat pentru CPI Eugen Encuțescu.

Pandemia a stimulat interesului românilor pentru locuințe mai spațioase. Piața imobiliară “se mută” în zonele limitrofe ale orașelor

În ceea ce privește preferințele clienților în ultimele 12 luni, Eugen Encuțescu observă tendința de schimbare a pieței imobiliare, modificări datorate întregului complex de factori interni sau externi (pandemie, evoluția economică la nivel mondial, tehnologia, automatizarea tehnicilor de lucru, cerințele clienților și transformările ofertei) și o creștere a interesului pentru proiectele imobiliare mixte, care includ pe lângă locuinţe spațioase şi alte facilități (spațiu de parcare, parcuri, spații verzi, centre comerciale, etc.), acestea fiind, la ora actuală, unele dintre cele mai căutate. Totodată, acesta amintește și de o nouă categorie de cumpărători: cea care se orientează spre zonele limitrofe ale marilor orașe, optând pentru case sau vile cu teren aferent.

Ajută modificările legislative sectorul imobiliarelor din România în anul 2022?

“În prezent, potrivit Codului fiscal, cota de TVA de 5% se aplică la livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maxim 120 mp, a căror valoare se încadrează în 450.000 lei. Începând cu ianuarie 2022, legislația fiscală prevede modificări, în sensul că valoarea maximă va fi de 140.000 de euro, echivalent în lei, ceea ce poate fi o măsură benefică pentru piaţa imobiliară şi cumpărători. Astfel, tranzacțiile imobiliare ar urma să crească în raport cu cererea pieței, iar instituțiile statale vor putea să colecteze mai multe taxe. De asemenea, sperăm ca anul 2022 să însemne și reglementarea profesiei de agent imobiliar, existând în acest sens un proiect legislativ,“ ne-a mai explicat Eugen Encuțescu.

Cât despre punctele forte ale pieței imobiliare pentru dezvoltatori, dar și pentru investitori, Eugen Encuțescu este de părere că cererea clienților de a achiziționa locuințe noi, în cadrul unui complex rezidențial a crescut vădit în ultimii ani. “Simplificarea accesului la utilități și extinderea progresivă a zonei de locuit, precum și creșterea cererii si implicit a profitului constituie câteva din punctele forte ale dezvoltatorilor. Profilul cumpărătorului, dezvoltarea tehnologică, economică și socială au modificat mult tendințele din real estate, îndreptând direcția construcțiilor spre locuințe moderne, minimaliste sau complexe, eco friendly, smart homes sau sustenabile. Investitorii, deși au plătit mai mult în ultimii ani pentru achizițiile realizate, au primit calitate si facilități moderne, transformând rapid tranzacțiile în profitul dorit.“

Efectele pandemiei asupra prețurilor și volumului din sectorul imobiliar rezidențial în anul 2022. Perspective

Dacă anul 2021 a adus creșteri la prețul locuințelor, perspectivele specialiștilor anticipează că și anul 2022 va aduce ușoare majorări în sectorul imobiliar. „Pandemia produce efecte începând cu anul 2020, an în care au crescut mult tranzacțiile din cadrul companiei, de aceea considerăm că în anul 2022 nu poate fi decât de ușoară creștere atât a prețurilor, cât și a volumului de tranzacții. Cererea se dezvoltă în continuare, sub diferite forme, însă este în creștere. Ar putea fi observată o oarecare stare de incertitudine la nivel social și economic, în contextul pandemiei, însă va fi contrabalansată de creșterea salariului minim, de dezvoltarea tehnologică, creșterea nivelului de conștientizare socială și găsirea noilor soluții de investiții,“ explică Eugen Encuțescu.

În ceea ce privește provocările și riscurile noului an, Eugen Encuțescu este de părere că instabilitatea politică și legislativă se va resimți în raporturile de business, iar transformările la nivel social și economic în contextul pandemiei va duce la un turnover ridicat în procesul de recrutare. Pe de altă parte, tehnologia și automatizarea constantă a proceselor din domeniul real estate va crea un mediu concurențial autentic, în care trebuie să fii mereu adaptat.

Strategia de dezvoltare a Agenției – extindere masivă în 20 de locații noi din țară

„Timp de 21 de ani am testat și perfecționat modelul actual de business, care funcționează pe baza unei structuri bine definite, adaptabil schimbărilor și fluctuațiilor economice, păstrând însă valorile prin care ne-am evidențiat. Acesta este și motivul pentru care anul 2021 a însemnat un an de dezvoltare pentru Eugene Estate. Suntem prezenți în București, Timișoara, Arad, Oradea, Constanța, Brașov, Sibiu, iar până la sfârșitul anului urmează să ne extindem în 4 noi locații. Pentru anul 2022 avem planificată o extindere masivă în alte 20 de locații noi,“ declară E. Encuțescu.

Cum vor evolua prețurile locuințelor în anul 2022?

În opinia lui Eugen Encuțescu, ne putem aștepta în anul viitor la creșteri în sectorul rezidențial. „Preconizăm pentru anul 2022 o creștere de aproximativ 4-5% a prețurilor pe segmentul rezidențial, bazându-ne pe factorii esențiali din contextul național, dar mai ales internațional… ”, a concluzionat acesta.

Acest articol face parte din proiectul editorial Imobiliare.ro „2021 vs 2022| Evoluție, trenduri, provocări” prin care ne dorim să oferim o retrospectivă a pieței imobiliare din România, dar și perspectivele pentru anul 2022 în acest sector, așa cum sunt văzute ele prin prisma unora dintre cei mai mari jucători care activează în țara noastră.

Citește și: Cine sunt câștigătorii campaniei de Black Friday? Primele reacții surprinse în direct

Citește și: Amber Forest a primit autorizația de construire pentru primele vile din prima fază a proiectului

Citește și: Prima Development Group începe lucrările pentru Green Residence. Investiția se ridică la 40 de milioane de euro

Citește și: Investiție de 35 de milioane de euro într-un proiect din zona de Nord a Bucureștiului. Printre tehnologiile avansate folosite în construcția ansamblului se află și materiale utilizate la fabricarea yachturilor

Citește și: Imobiliare.ro câștigă trofeul pentru „Inovație în imobiliare” la Gala Premiilor Real Estate 2021