Light Dark

Sorin Horotan, Broker/Owner în cadrul agenției RE/MAX Corso, parte a rețelei RE/MAX România, va participa ca speaker la panelul de dezbateri organizat, pe 12 iunie, în cadrul evenimentului CPI Timișoara 2019 dedicat evaluării situației pieței locale de real estate și a perspectivelor acesteia de viitor.

sorin horotan remax corso

Sorin Horotan și-a început activitatea pe piața de real estate încă din anul 2005, primii săi pași în domeniu fiind făcuți chiar în echipa Imobiliare.ro. Inițial, acesta a lucrat în departamentul de vânzări, ulterior a fost direct implicat în organizarea primului eveniment imobiliar național dedicat educării jucătorilor activi în domeniu, Vaccinul imobiliar anti-criză, iar în ultimii săi trei ani în cadrul companiei a preluat funcția de National Sales Manager.

El a operat apoi agenția Horotan Imobiliare din Timișoara, prima pe plan local care, în decembrie 2011, propunem deja cumpărătorilor comision 0% pentru toate produsele aflate la vânzare.

În vara anului trecut, Sorin Horotan a achiziționat o fraciză RE/MAX, iar din 1 octombrie 2018 a devenit operațional biroul RE/MAX Corso pe care îl administrează alături de asociatul său, Costin Capezan.

Rețeaua RE/MAX România cuprinde, în prezent, 47 de francize și peste 400 de membri. Anul trecut, a intermediat peste 2.500 de tranzacții cu o valoare cumulată de 155 de milioane de euro. Valoarea comisioanelor totale încasate din intermedieri imobiliare a depășit pragul de 3 milioane de euro. Planul rețelei de extindere vizează, până la finele lui 2019, atingerea unui număr de circa 55 de birouri francizate, cu 500 de membri și aproximativ 3.700 de tranzacții încheiate.

La panelul de discuții din cadrul CPI Timișoara vor lua parte, alături de Sorin HorotanAdrian Erimescu (CEO Imobiliare.ro), Simona Șchiopotă (Managing Partner Hitch&Mosher), Eugen Encuțescu (CEO Eugene Estate), Călin Centea (Director Vânzări ISHO), Toni Ehling (Director de dezvoltare XCity Towers) și Alina Iozsa (Partener Hategan Attorneys). Cele mai noi date statistice de interes pentru jucătorii care activează pe piața rezidențială vor fi aduse în atenția publicului de Dorel Niță (Head of Research Imobiliare.ro și coordonator al proiectului Analize Imobiliare).

Agenda evenimentului include o sesiune de training pe tema gestionării eficiente a timpului care va fi susținută de Remus Bălan și o sesiune World Cafe, un concept nou implementat la evenimentele din seria CPI Regional 2019. Pe scurt, participanții vor avea ocazia de a forma grupuri de discuții pe o serie de teme propuse pentru a înțelege mai bine problemele legate de acestea, iar apoi pentru a găsi cele mai bune soluții pentru corectarea lor. Se va obține astfel o mai bună imagine de ansamblu asupra pieței imobiliare în care profesioniștii prezenți activează, dar și asupra provocărilor de la nivelul acesteia.

Am pregătit și un modul dedicat exclusiv dezvoltatorilor imobiliari și nevoilor lor. Acesta va fi susținut de Sebastian Ungureanu, Product Manager Developers Imobiliare.ro, și de Andreea Popa, Director Vânzări Analize Imobiliare.

Circa 200 de profesioniști în real estate au luat parte la primele două evenimente din seria CPI Regional 2019, organizate la Brașov și în Sibiu.

Înscrierile pentru CPI Timișoara 2019 sunt în plină desfășurare. Participarea este gratuită. Evenimentul va avea loc pe 12 iunie, începând cu ora 8:00, la Hotelul Tresor Le Palais (Le Grand Opera/Business Lounge) și se anunță a fi cel mai aplicat de până acum. Te așteptăm la dezbateri și networking. Rezervă-ți locul la întâlnirea profesioniștilor în real estate. 

Nu ai mai participat până acum la evenimentele noastre? Aruncă o privire mai jos pentru a vedea cum s-a desfășurat anul trecut CPI Timișoara și ce au spus participanții.

În 2019 sărbătorim 10 ani de evenimente marca CPI, prin intermediul cărora venim în sprijinul comunității cu informații de calitate, soluții, oportunități de networking, noutăți și încercăm să le oferim participanților toate instrumentele necesare creșterii business-urilor lor în real estate, dar și dezvoltării lor personale.

Anul trecut, 1.000 de profesioniști în real estate au participat la întâlnirile organizate de noi în șase dintre principalele orașe ale țării – Timișoara, București, Constanța, Brașov, Iași și Cluj-Napoca.

Citește și: Volumul lucrărilor de construcții, în creștere în primul trimestru al anului 2019

Citește și: Peste 12.300 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, eliberate în România în primele patru luni ale anului

Citește și: Top 10 județe unde s-au vândut cele mai multe imobile luna trecută