Alin Comșa, managing partner al Institutului de Management al Artei Artmark, este unul dintre speakerii invitați să urce pe scena CPI Național 2019, cel mai mare eveniment dedicat breslei de real estate din România.
După o carieră de 20 de ani în management și vânzări financiar-bancare, Alin Comșa a făcut o schimbare de 180 de grade, iar acum conduce Institutul de Management al Artei Artmark.
Specialist în relații publice și comunicare socială, Comșa este pasionat de domeniul vânzărilor, dar și de educație și de artă. Acest lucru îl ajută să vină în sprijinul clienților săi cu soluții și idei practice și inedite.
Institutul de Management al Artei a fost înființat în 2011 de către Artmark, liderul pieței de artă din România, și ArtSociety cu scopul de a oferi celor interesați de potențialul pieței de artă posibilitatea de a se informa profesional.
La CPI Național 2019, Alin Comșa va lua parte la sesiunea specială organizată în prima zi de CPI Național 2019 – „Imobiliarii te inspiră”. În același cadru vor urca pe scenă Georgian Marcu (Green Angels), Ioana Oltean (Napoca Imobiliare), Octavian Bădescu (RE/MAX Freedom Group) și Ciprian Iovu (Inter Imobiliare).
La eveniment va participa și CEO-ul Artmark Historical Estate, Monica Barbu. Aceasta va lua parte la discuțiile din panelul național, moderat de Cristian Hostiuc.
Nu pierde cele mai importante momente de la ediția aniversată a CPI! Pentru prima oară, punem la dispoziția participanților bilete de tip VIP. Astfel, te asiguri că vei avea un loc rezervat în primele 5 rânduri la toate panelurile și sesiunile de discuții din prima zi a evenimentului CPI Național 2019.
Mai mult, comandând pachetul VIP vei primi bonus cartea „Banii muncesc pentru tine” scrisă de trainerul Călin Iepure, care conduce cea mai cunoscută organizaţie de Business Networking din România – bizz.club.
Pe Călin îl vei întâlni atât în prima zi a evenimentului, cât și pe 22 martie, când va susține workshop-ul „Storytelling în Business”, dedicat agenților imobiliari. Află detalii despre WORKSHOP-URILE CPI
În plus, primești și cartea „Musai List”, scrisă de Octavian Pantiș, trainer, antreprenor de succes și autor al celor mai bine vândute audiobook-uri din colecția self help editată de Humanitas. Și pe acesta vei avea ocazia de a-l întâlni în prima zi a ediției aniversare CPI. COMANDĂ AICI pachetul CPI VIP
Te așteptăm pe 21 și pe 22 martie, în cadrul Stejarii Country Club, la CPI Național 2019. Hai să celebrăm împreună 10 ani de evenimente marca CPI!
Citește și: Premieră la #CPINațional2019! VIP la cel mai important eveniment al breslei imobiliare