Light Dark

Variații pozitive au avut loc pe ambele segmente de piață, însă cele mai semnificative s-au înregistrat pe segmentul rezidențial nou.

După un avans de 0,9% în ianuarie, prețurile locuințelor au înregistrat o evoluție pozitivă și în februarie. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, așteptările vânzătorilor de apartamente s-au majorat, astfel, cu o medie de 1,6% în februarie, Indicele Imobiliare.ro crescând la nivel național de la 1.413 la 1.435 de euro pe metru pătrat util. Majoritatea centrelor regionale analizate s-au înscris pe o traiectorie ascendentă la acest capitol, creșteri având loc atât pe segmentul rezidențial vechi, cât și pe cel nou. Excepția de la regulă este reprezentată de Sibiu, unde prețul mediu solicitat pentru apartamente s-a diminuat. Prețurile apartamentelor au crescut cel mai mult în Oradea și Ploiești, iar cele din București și Constanța au stagnat.

„În ciuda așteptărilor, piața rezidențială continuă să surprindă. Desigur, traversăm în continuare o perioadă incertă, însă interesul pentru achiziția de apartamente este în continuare ridicat, iar tranzacții au loc. Este puțin probabil ca pe termen scurt să asistăm la creșteri de preț și anumite corecții de preț sunt inevitabile, în special pe segmentele dependente de finanțarea bancară. Totodată, categoriile premium își vor consilida prețul pentru că atrag în continuare o cerere ridicată,” subliniază Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro

București:

În luna februarie, așteptările proprietarilor de apartamente care își scot la vânzare locuința au ajuns la o medie de 1.500 de euro pe metru pătrat util, ceea ce reprezintă o stagnare a prețului față de finele lui ianuarie. Comparativ cu luna februarie 2022, prețurile apartamentelor din acest centru regional se situează la o diferență de 3,7% (față de o valoare de 1.446 euro pe metru pătrat util).

Tendințele de creștere consemnate pe cele două segmente majore de piață au fost destul de apropiate: locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,5% în ultimele 30 de zile (de la 1.508 de euro pe metru pătrat util), însă în decursul a 12 luni s-au apreciat cu 2,2%, de la 1.484 la 1.516 de euro pe metru pătrat. Apartamentele noi, pe de altă parte, au ajuns în luna februarie la un preț de 1.452 de euro pe metru pătrat util, în condițiile unei creșteri lunare de 0,8% (de la 1.440 de euro pe metru pătrat util) și a unei evoluții anuale de 7,8% (de la 1.347 de euro pe metru pătrat util).

Brașov:

În Brașov, apartamentele au atins o medie de 1.572 de euro pe metru pătrat în februarie 2023, în creștere cu 0,4% față de ianuarie (de la 1.566 de euro pe metru pătrat) și respectiv, cu 6,4% față de februarie 2022 (când se situau la 1.477 de euro pe metru pătrat).

Unitățile locative vechi au ajuns la o valoare de listare de 1.511 euro pe metru pătrat util, în condițiile unui avans lunar de 0,7% și a unui avans anual de 4,2% (de la 1.450 de euro pe metru pătrat). Locuințele noi, pe de altă parte, au consemnat o creștere lunară de  0,6%, situându-se la 1.766 de euro pe metru pătrat. La nivel anual, au înregistrat o creștere de 13.4% (de la 1.566 de euro pe metru pătrat).

Cluj-Napoca:

Comparativ cu luna ianuarie, în a doua lună din anul 2023, Indicele Imobiliare.ro a înregistrat o ușoară creștere a prețurilor apartamentelor din acest centru regional, în valoare de 0.6%, prețurile ajungând la o medie de 2.375 de euro pe metru pătrat.  Cluj-Napoca a consemnat o marjă de creștere anuală semnificativă a prețurilor, aici înregistrându-se un avans de 6%.

Apartamentele vechi au ajuns la o valoare de 2.347 de euro pe metru pătrat, ceea ce echivalează cu o creștere de 0.3% în luna februarie, comparativ cu ianuarie și un plus de 6% la 12 luni (de la 2.214 de euro pe metru pătrat). În ceea ce privește evoluția lunară a prețurilor la locuințele nou-construite, a fost înregistrată o creștere de 2% (de la 2.333 de euro pe metru pătrat util). Pe de altă parte, la nivel anual s-a înregistrat o creștere în cuantum de 7,5%, de la 2.333 la 2.507 de euro pe metru pătrat.

Constanța: 

În Constanța, suma medie solicitată pentru un apartament a stagnat pe parcursul lunii februarie 2023 (la prețul de 1.464 de euro pe metru pătrat util) și s-a majorat cu 3,1% la 12 luni (de la 1.420 euro pe metru pătrat util).

Apartamentele vechi din Constanța se situau la un nivel de preț de 1.444 de euro pe metru pătrat în luna februarie, în scădere cu 0.5% față de luna ianuarie și în creștere cu 2% față de luna februarie 2022 (când ajungeau la 1.416 euro pe metru pătrat). Locuințele noi din oraș au înregistrat un avans în februarie, comparativ cu ianuarie, anume 2,1%, de la 1.591 la 1.625 de euro pe metru pătrat util. La nivel anual, prețurile apartamentelor noi au înregistrat o creștere de 11.8% (de la 1.453 de euro pe metru pătrat).

Iași:

În Iași Indicele Imobiliare.ro a consemnat o creștere de preț a apartamentelor, în valoare de 0,9% în februarie 2023, de la 1.354 în luna ianuarie, la 1.366 de euro pe metru pătrat util. Față de februarie 2022, când locuințele se tranzacționau cu 1.228 de euro pe metru pătrat, avansul se cifrează la 11,2%.

În acest centru regional, apartamentele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,3% în februarie 2023 comparativ cu luna anterioară, de la 1.358 la 1.375 de euro pe metru pătrat util. Cu toate acestea, în decursul a 12 luni, prețurile apartamentelor vechi au crescut cu 11.2% (de la 1.236 de euro pe metru pătrat). Locuințele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale au consemnat o stagnare a prețului (la 1.346 de euro pe metru pătrat) și o creștere anuală de 10.4% (de la 1.219 de euro pe metru pătrat).

 Timișoara:

În Timișoara, așteptările vânzătorilor de apartamente s-au majorat cu 1,2% în luna februarie, față de ianuarie (de la 1.446 la 1.464 de euro pe metru pătrat util), în vreme ce, la 12 luni, avansul a fost de 4,9% (de la 1.395 de euro pe metru pătrat util).

Cu un preț mediu de 1.449 de euro pe metru pătrat, în luna februarie, locuințele vechi din oraș sunt, în prezent, cu 4,8% mai scumpe decât în urmă cu un an (când costau 1.383 de euro pe metru pătrat). Pe de altă parte, comparând luna februarie cu luna anterioară, prețurile au crescut cu 1,5%. Apartamentele nou-construite au consemnat un declin lunar de 1.8% (de la 1.538 de euro pe metru pătrat util) și o creștere anuală de 4,2% mai exact, de la 1.450 la 1.511 de euro pe metru pătrat util.

Sibiu, Oradea, Craiova, Ploiești:

În luna februarie, așteptările vânzătorilor de apartamente din Sibiu au ajuns la o medie de 1.415 de euro pe metru pătrat util, ceea ce reprezintă un declin în cuantum de 1,3% față de finele lui ianuarie. Comparativ cu luna februarie 2022, apartamentele din acest centru regional se situează la o diferență de 6,9% (față de o valoare de 1.324 euro pe metru pătrat util).

În februarie 2023, comparativ cu luna anterioară, Indicele Imobiliare.ro a înregistrat în Oradea o creștere a prețurilor apartamentelor, în valoare de 1.8%, prețurile ajungând la o medie de 1.323 de euro pe metru pătrat.  În ceea ce privește marja de creștere anuală a prețurilor, acest centru regional a înregistrat un avans de 7,5%.

Pe de altă parte, În Craiova, suma medie solicitată pentru un apartament a crescut cu 1,3% pe parcursul lunii februarie (de la 1.435 la 1.453 de euro pe metru pătrat util) și s-a majorat cu 3,6% la 12 luni (de la 1.403 euro pe metru pătrat util).

În cele din urmă, în Ploiești, apartamentele au atins o medie de 1.081 de euro pe metru pătrat în februarie 2023, în creștere cu 1,8% față de ianuarie (de la 1.062 de euro pe metru pătrat) și respectiv, cu 6,7% față de februarie 2022 (când se situau la 1.013 de euro pe metru pătrat).

Despre Imobiliare.ro

Lansat în ianuarie 2000, Imobiliare.ro este primul şi cel mai accesat portal imobiliar din România. Portalul a depășit de curând pragul de 1.900.000 de vizitatori unici pe lună şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel național.