Platforma Imobiliare.ro a fost premiată în cadrul Galei Wall-Street.ro 2025 pentru cei 25 de ani de inovație în piața imobiliară. Evenimentul a marcat 20 de ani de la lansarea Wall-Street.ro și a celebrat liderii și companiile care modelează economia românească.
Lansat în ianuarie 2000, Imobiliare.ro, este primul portal autohton care a oferit servicii de digitalizare a pieței imobiliare din România.

Într-o perioadă în care ziarele erau principala modalitate prin care ai fi putut să vinzi sau să-ți faci cunoscută intenția de a cumpăra sau de a închiria o locuință, trei programatori de pe băncile Politehnicii din Timișoara alături de un antreprenor din Germania au venit cuo idee care urma să reprezinte începutul tranziției anunțurilor imobiliare din offline în online.

Tehnologia a evoluat de atunci într-un ritm alert, iar Imobiliare.ro s-a adaptat la noile tendințe și a inovat continuu. Astfel, de la internet prin dial-up, sub 350 de anunțuri și proprietăți din șapte orașe, am ajuns să discutăm astăzi despre aproape 200.000 de anunțuri din întreaga țară, automatizare și implementarea inteligenței artificiale. În plus, Imobiliare.ro vine acum și cu soluții de finanțare pentru cei care își doresc să devină proprietari, prin intermediul rețelei naționale de brokeri de credite Imobiliare.ro Finance.
Imobiliare.ro este, în prezent, site-ul de imobiliare din România cu cea mai mare încredere în rândul utilizatorilor și principalul furnizor de date legate de evoluția pieței rezidențiale, inclusiv pentru instituții publice.