Light Dark

2020 a fost un an în care ne-am văzut puși în situații cu totul neașteptate, am avut de înfruntat provocările ridicate de pandemie și ne-am confruntat, în special în perioada de lockdown, cu numeroase necunoscute. În ciuda tuturor acestor aspecte, cererea s-a menținut la un nivel ridicat, în special în a doua jumătate a anului, iar prețurile apartamentelor au crescut cu circa 2%. Să aruncăm o privire și asupra marjei de negociere pe care și-au luat-o proprietarii cu locuințe de vânzare în cele mai mari șase orașe din țară.

Piața rezidențială din Cluj-Napoca și-a consolidat poziția în 2020. Prețurile apartamentelor urmează o tendință de creștere încă de la începutul anului 2014. Atunci, în ianuarie s-a înregistrat cel mai scăzut nivel pe piața locală. Metrul pătrat se vindea cu puțin peste 800 de euro, sub prețul mediu solicitat în Capitală care depășea pragul de 1.000 de euro.

Până în ianuarie 2020, prețul mediu solicitat pentru apartamentele scoase la vânzare în Cluj-Napoca a ajuns la 1.725 de euro/mp util, iar scumpirile au continuat, în ciuda pandemiei, până în decembrie ajungându-se la o medie de 1.840 de euro/mp util, cu 415 euro mai mare decât în București, potrivit Indicelui Imobiliare.ro.

De altfel, cel mai semnificativ avans al prețurilor apartamentelor a putut fi observat în intervalul decembrie 2019-decembrie 2020 pe piața din Cluj-Napoca, de 7,5%. În același intervalul de timp, prețul mediu solicitat de proprietari și dezvoltatori pentru unitățile din București a înregistrat un avans mai mic de 1%.

Marja de negociere luată de cei care scot la vânzare apartamente pe piața din Cluj-Napoca este, însă, cea mai mare din rândul principalelor șase orașe din țară. Aceasta ajungea, în ultimul trimestru al anului 2020, la 4,4%, potrivit datelor Analize Imobiliare, platforma de real estate intelligence lansată de Imobiliare.ro.

Tot în intervalul octombrie-decembrie 2020, în București marja de negociere a fost mai redusă, de 3,7%.


Similar, proprietarii din Iași au luat în considerare o marjă de negociere de 3,7%, pe piața locală prețul mediu solicitat pentru apartamente fiind însă mult mai redus, de 1.100 de euro/mp util.

Marja de negociere înregistrată la finele anului trecut în Constanța a fost de 3,5%. Prețul mediu solicitat pe plan local a ajuns până la sfârșitul lui 2020 la 1.240 de euro/mp util.

În Timișoara, oraș în care apartamentele se vând, în medie, cu 1.292 de euro/mp și pe parcursul anului trecut s-a înregistrat a treia mare scădere la nivel național în privința numărului imobilelor vândute, marja de negociere se situa în ultimul trimestru la circa 3,2%.

Cea mai scăzută marjă înregistrată în principalele șase orașe din țară a fost cea din Brașov, de 2,3%. Pe plan local, prețul mediu solicitat pentru un apartament era în decembrie de 1.236 de euro/mp util.

Citește și: 2020, evoluția prețurilor și vânzărilor de apartamente din București. De la ce nivel începem noul an?

Citește și: Câte imobile s-au vândut în 2020, anul marcat de pandemie? S-a depășit cu mult nivelul din 2019

Citește și: Jumătate din populația României trăiește în gospodării supraaglomerate. Situația se îmbunătățește însă anual