Prima fază a ansamblului rezidențial dezvoltat de Liebrecht&wooD va cuprinde 180 de case și va necesita o investiție de 26 de milioane de euro.
Lucrările la prima fază a ansamblului – cuprinde infrastructura și utilitățile și 180 de case – vor începe în cursul acestui an, primele case urmând să fie începute la începutul lui 2017, potrivit lui Sorin Ioan Blaga, directorul general al Liebrecht&wooD România. Locuințele vor avea suprafețe utile cuprinse între 75 și 120 de metri pătrați. Partenerul de vânzări al dezvoltatorului este Coldwell Banker Affiliates of Romania.
Investiția estimată pentru această primă fază se ridică la 26 de milioane de euro. ”Avem toate resursele la dispoziție, însă filosofia grupului nu exclude colaborarea cu băncile”, spune Sorin Ioan Blaga.
Ansamblul, dezvoltat pe un teren de circa 190 de hectare situat la 22 de kilometri de București, va putea avea până la 15 faze. Vor fi disponibile șapte tipuri de case (înșiruite, grupate, single), iar prețul locuințelor se va încadra în suma necesară pentru pereceperea unui TVA de 5%.
Despre Liebrecht & wooD
De peste 20 de ani, grupul Liebrecht & wooD operează pe piețele comerciale imobiliare din Polonia, România și Rusia unde a dezvoltat proiecte de birouri, retail și industriale cu o suprafață totală de aproape jumătate de milion de metri pătrați. Grupul cuprinde mai multe entități, incluzând dezvoltatorul Liebrecht & wooD, Grupul FASHION HOUSE responsabil de implementarea și gestionarea conceptului de outlet center pe piețele emergente, precum și compania de property management WeCARE ce operează în Polonia.
Portofoliul de proiecte al grupului include clădiri de birouri, parcuri de birouri și ansambluri mixte în Varșovia (Kopernik Office Buildings, Jerozolimskie Business Park, Flanders Business Park, Batory Office Buildings, Plac Unii) și București (Victoria Park), depozite în Varșovia și Poznań (Manhattan Business & Distribution Center, Poznań Distribution Centre), precum și cinci centre de tip outlet care înregistrează un real succes în Polonia, România și Rusia, sub marca FASHION HOUSE Outlet Centre.
În prezent, Liebrecht & wooD Group a început construcția ansamblului de tip mixed-use Praga Koneser Center în Varșovia, și pregătește proiectul rezidențial Frumusani Residential Park în imediata apropiere a Bucureștiului, precum și faza a doua a primei sale dezvoltări din Rusia – FASHION HOUSE Outlet Centre Moscova. Compania intenționează de asemenea să demareze primul centru FASHION HOUSE Outlet Centre din Sankt Petersburg.