Prețurile locuințelor din București sunt printre cele mai accesibile la nivelul Uniunii Europene (UE), relevă unui raport realizat de compania de consultanță imobiliară SVN Romania pe baza statisticilor oficiale ale Eurostat și a datelor referitoare la salariile medii la nivel național și prețurile locuințelor din capitalele statelor membre UE.
Regiunea București – Ilfov este una dintre cele mai dezvoltate din punct de vedere economic la nivelul Uniunii Europene în funcție de produsul intern brut pe locuitor exprimat în PPS (euro), o monedă statistică comună care elimină diferențele dintre prețurile existente în fiecare stat membru UE. Astfel, datele Eurostat arată că București – Ilfov se clasează pe treapta a zecea în rândul celor 27 de capitale UE și regiunile aferente acestora.
Din primele 10 capitale UE în funcție de produsul intern brut pe cap de locuitor, Bucureștiul ocupă poziția a patra în clasamentul celor mai accesibile locuințe în funcție de salariile medii din fiecare țară în parte și prețurile apartamentelor din orașele analizate.
Astfel, în București sunt necesare 115 salarii medii (sau o perioadă de 9,6 ani) la nivel național pentru a cumpăra un apartament cu două camere și o suprafață de 60 de metri pătrați utili. Pe primele trei poziții se clasează Bruxelles (Belgia), cu 86 de salarii medii necesare (sau o perioadă de 7,2 ani), Copenhaga (Danemarca), cu 100 de salarii medii necesare (sau o perioadă de 8,3 ani) și Dublin (Irlanda), cu 101 salarii medii necesare (8,4 ani) pentru a cumpăra un apartament cu o suprafață de 60 de metri pătrați utili.
Locuințe mai puțin accesibile comparativ cu București, arată analiza SVN, se regăsesc în Varșovia (Polonia), unde sunt necesare 137 de salarii medii (11,4 ani), Amsterdam (Olanda), unde sunt necesare 173 de salarii (14,4 ani), Praga (Cehia), unde sunt necesare 210 salarii medii (sau o perioadă de 17,5 ani) și Paris (Franța), care ocupă ultima poziție din rândul celor mai productive 10 capitale din UE, cu un nivel de 250 de salarii medii (sau o perioadă de 20,8 ani).”În mai puțin de 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, regiunea Bucureștiului a intrat în rândul primelor 10 capitale la nivel comunitar în funcție de produsul intern brut pe locuitor dar și-a păstrat și un nivel foarte bun de accesibilitate a cumpărării unei noi locuințe, în ciuda creșterilor de prețuri și a ratei inflației din ultima perioadă. Potențialul de dezvoltare al Bucureștiului în următoarele decenii este în continuare unul uriaș, atât din punct de vedere economic cât și demografic și implicit al pieței imobiliare și rezidențiale”, afirmă Andrei Sârbu, CEO SVN Romania.
Bucureștiul este și în topul celor mai accesibile prețuri ale locuințelor și la nivelul Europei Centrale și de Est. Astfel, doar locuințele din Sofia (Bulgaria) sunt mai accesibile pentru potențialii cumpărători, cu un număr de 91 de salarii medii pe economie la nivel local (sau 7,6 ani) pentru a achiziționa un apartament cu două camere.
Pe treapta a doua în regiune se clasează Bucureștiul, urmat de Zagreb (Croația), unde sunt necesare 150 de salarii medii (sau 12,5 ani), Ljubljana (Slovenia) cu un nivel de 162 de salarii medii pe economie la nivel local (sau 13,5 ani), Budapesta (Ungaria), unde sunt necesare 175 de salarii medii (14,6 ani) și Bratislava, cu un nivel de 185 de salarii medii (sau 15,4 ani).