Un nou ansamblu rezidențial se construiește în nordul Capitalei, lângă Pădurea Băneasa. Este vorba despre un cartier-boutique în care primele locuințe vor fi finalizate chiar la sfârșitul lui 2019.
Proiectul, numit Collection 10 și gândit de arhitectul Bogdan Neagu, cuprinde 10 vile moderne cu suprafețe de 300 de mp, parter și două etaje, și dotări exclusiviste – saună și liftul interior.
“Viziunea noastră a fost Casa ca obiect de artă, iar Collection 10 se remarcă printr-o ofertă premium, de la poziționarea propriu-zisă și acces, la design, finisaje, materiale și funcționalitate”, a declarat Viorel Pascale, fondatorul JQ Development, dezvoltatorul ansamblului.
Locuințele vor dispune de locuri de parcare, grădină și de trei terase care nu vor fi vizibile din vilele vecine.
Collection 10, situat în sectorul 1 al Bucureștiuui, se adresează clienților cu bugete genesoase, de jumătate de milion de euro. Construcția ansamblului rezidențial a fost demarată deja începând cu luna martie a acestui an.
Citește și: Top 10 județe unde s-au vândut cele mai multe imobile luna trecută