Programul Prima Casă 2019 a fost lansat oficial de către reprezentanții Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-URI (FNGCIMM) ca urmare a primirii acordului de distribuire pentru suma de 1,987 miliarde de lei, din plafonul total de 2 miliarde de lei aferent anului curent, din partea Ministerului Finanțelor Publice (MFP).
Programul Prima Casă 2019 va dispune de aceleași condiții de acordare a garanției statului pentru finanțările aprobate de băncile participante.
“Timp de 10 ani, programul Prima Casă a extins în mod natural accesul la creditare pentru persoanele tinere, cu vârste până la 35 de ani, oferindu-le șansa de a achiziționa o locuință. Eficiența și notorietatea programului se bazează pe parteneriatul construit între statul român, ca inițiator, FNGCIMM, băncile finanțatoare și beneficiari, care au privit cu responsabilitate oportunitatea unică de a accesa un credit imobiliar în condiții foarte avantajoase, cu un avans de minimum 5% și cu costuri totale de finanțare plafonate”, a declarat Gheorghe Lăpădat, Directorul General al FNGCIMM.
“Până la finele anului 2018, FNGCIMM a acordat peste 260.000 de garanții și promisiuni de garantare pentru achiziționarea sau construcția de locuințe pe întreg teritoriul României. Suntem pregătiți de lansarea etapei corespunzătoare celui de-al unsprezecelea an al programului cu procese operaționale îmbunătățite, cu tehnologii noi, cu parametri ce se situează în tendințele actuale din sectorul financiar”, a mai adăugat el.
Programul Prima Casa 2019 va fi derulat prin intermediul a 15 bănci finanțatoare: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Marfin Bank, Credit Agricole, Leumi Bank și Intesa Sanpaolo Bank.
Anul 2019 marchează și o nouă etapă în derularea proceselor operaționale dedicate acestui program și materializarea unuia dintre principalele obiective strategice ale instituției, respectiv digitalizarea și automatizarea fluxurilor interne de lucru, ca urmare a implementării unor proiecte demarate pe parcursul lui 2018, spun reprezentanții FNGCIMM.
“Noua aplicație de extragere/prelucrare automată a informațiilor, denumită la nivelul FNGCIMM „Alex”, utilizează tehnologia OCR – Recunoașterea Optică a Caracterelor (Optical Character Recognition) și facilitează transferul automat al datelor primite de la partenerii bancari în sistemul informatic al instituției. Se reduce astfel la minim riscul de eroare cauzat de intervenția manuală în colectarea de date necesare analizării solicitărilor de garantare, timpul necesar soluționarii putând fi considerabil diminuat”, se mai explică într-un comunicat de presă emis de instituție.
În 2018, au fost acordate prin Prima Casă 20.423 de garanții cu o valoare totală de 1,9 miliarde de lei. Valoarea medie a garanției acordate a fost de 94.000 de lei. Tot pe parcursul anului trecut au fost acordate și 7.160 de promisiuni de garantare, în valoare totală de 800 de milioane de lei, conform datelor MFP.
Programul Prima Casă a fost lansat în anul 2009. De atunci și până la sfârșitul lunii decembrie 2018 au fost acordate prin Prima Casă 267.752 de garanții și promisiuni de garantare, cu o valoare totală de 23,7 miliarde de lei.