A terminat Facultatea de Științe Economice din Cluj-Napoca la secția Tranzacții Economice Internaționale, despre care spune că îți poate deschide numeroase posibilități, având în vedere că îți permite să acumulezi informații despre numeroase domenii, precum marketingul, economia, statistica sau contabilitatea. A aplicat apoi pentru job-uri diverse în speranța că se va specializa pe un anumit segment. Prima firmă de la care a fost sunată după interviu a fost o agenție imobiliară și așa a luat primul contact cu lumea real estate-ului. Opt luni mai târziu a hotărât să renunțe la acel loc de muncă și să nu se mai întoarcă niciodată în imobiliare, dar viața i-a ghidat pașii pe un alt drum. În prezent, este antreprenoare și conduce o agenție care se adresează dezvoltatorilor imobiliari. Este vorba despre Oana Bănuț, Managing Partner Estate Hub din Cluj-Napoca.
Oana Bănuț a absolvit cursurile Facultății de Științe Economice, Tranzacții Economice Internaționale, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, secție despre care spune că a trecut-o prin cursuri de marketing, marketing internațional, economie, economie internațională, finanțe, statistică, drept comercial, contabilitate și informatică economică, fără a pune însă accent pe niciunul dintre toate aceste domenii. Era, în opinia sa, o facultate care fie îți deschidea multe posibilități, fie nici una, în funcție de cum o priveai.
“După ce am terminat facultatea am realizat că nu eram pregătită pentru nici un post și nici nu exista un post care să necesite toate acele multe domenii studiate, așa că am aplicat la job-uri din diverse domenii de activitatea, la fel de diverse ca și cursurile secției studiate în facultate. Nerăbdătoare să încep viața de om al muncii și din cauza faptului că nefiind din Cluj aveam nevoie de bani pentru chirie m-am angajat la prima firmă care m-a sunat după interviu. Era una dintre agențiile imobiliare din Cluj-Napoca și am avut cu această ocazie primul meu contact cu piața imobiliară”, ne-a declarat Oana Bănuț.
Lucrurile nu au mers însă la fel de bine pe cât se aștepta și munca pe care o desfășura în 2002 nu îi era pe plac, în opinia sa dezvoltările imobiliare din acea perioadă fiind puține și în neconcordanță cu indicii urbanistici. “Construcțiile noi erau extrem de puține și prost executate, se construia haotic, se construiau clădiri în totală neconcordanță cu indicii urbanistici, piața de Office și comercial era extrem de limitată, iar piața de apartamente noi nu prea exista. Se tranzacționau în mare parte apartamentele din blocuri vechi”, povestește ea.
Bănuț își amintește, totodată, că în acea perioadă își culegea informațiile din ziarul local de mică publicitate, pe care îl aștepta la poarta tipografiei în fiecare luni alături de alți zeci de agenți imobiliari, totul pentru a obține cele mai noi informații înainte ca ziarul să fie distribuit, în ziua următoare, la punctele de vânzare a presei.
“Am fost la sute de vizionări, cu contractele de intermediere după noi, cu pixul și indigoul de rigoare strecurat frumos între pagini și la fiecare experiență de acest gen mă gândeam că trebuie să existe un mod mai profesionist de a face acest lucru și îmi aminteam de cursurile de marketing internațional din facultate care erau acum reduse la capacitatea de a scrie un anunț suficient de interesant pentru a capta atenția cititorilor, încadrat într-un chenar subțire și în limita a 30-50 de caractere”, povestește aceasta.
“Au urmat dezamăgirile provocate de clienții cărora le prezentam proprietăți și care ulterior luau legătura direct cu proprietarii pentru a nu mai plăti comisionul agenției sau de proprietarii care ne dezinformau și pe noi și pe potențialii cumpărători referitor la suprafața reală a proprietății deținute. Am rezistat 8 luni și am plecat hotărâtă să nu mai am tangențe cu acel mediu în viitor”, adaugă Oana Bănuț.
După prima sa experiență în imobiliare, aceasta s-a orientat spre segmentul de marketing și advertising unde a avut ocazia să își pună în aplicare cunoștințele acumulate în facultate, dar și oportunitatea de a acumula unele noi. A ales, totodată, o nișă care în acea perioadă trecea printr-o perioadă de dezvoltare accelerată – segmentul de marketing online, alături de social media, comunicare, strategii și campanii de promovare, web design și promovare online.
“După câțiva ani, am intrat din nou în contact cu piața imobiliară, de această dată cu cea a apartamentelor noi, a firmelor de construcții și furnizorilor de materiale, dar prin prisma furnizorului de advertising. Piața se schimbase, se construia mult, cumpărătorii erau mai informați și mai pretențioși la achizițiile făcute, iar dezvoltatorii începeau să fie conștienți de importanța promovării. Apoi a venit criza imobiliară și au rămas în joc doar anumiți dezvoltatori imobiliari, cei care au dat dovadă de seriozitate față de clienți și au livrat calitate la finalizarea proiectelor”, explică Oana Bănuț.
Pas cu pas, piața imobiliară a început să accelereze din nou, iar acesta a fost momentul în care Bănuț s-a alăturat unor proiecte cu locații centrale care urmau să livreze un concept inedit pentru Cluj-Napoca, preluând segmentul de marketing și de comunicare pentru acestea.
“A fost o perioadă extrem de bogată în provocări cu o acumulare enormă de informații. O perioadă în care am studiat piața imobiliară atât pe zona de rezidențial și office, cât și pe cea de retail și comercial”, explică ea.
Când cel mai mare obstacol se dovedește a fi cea mai mare realizare din carieră
După ce a investit multă energie în proiectul pentru care a lucrat ani de zile, Oana Bănuț a luat o decizie despre care spune că a fost dificilă și care a adus-o în poziția de antreprenor. “Cred că cel mai mare obstacol a fost pentru mine și cea mai mare realizare”, spune ea, adăugând că astfel a prins viață, în decembrie 2017, Estate Hub, o agenție imobiliară aparte, care poate fi privită ca un departament extern de marketing și sales ce se adresează dezvoltatorilor imobiliari.
“Serviciile noastre încep încă de la faza de achiziție a terenului și sunt susținute pe toată perioada dezvoltării proiectului imobiliar, până la finalizarea construcției și semnarea contractelor finale de vânzare-cumpărare cu potențialii clienți”, explică aceasta. Practic, business-ul pe care l-a pornit pe cont propriu desfășoară, printre altele, analize și studii de piață pentru identificare clienților țintă, oferă promovare în diverse medii și îi pune la dispoziție dezvoltatorului un birou de vânzări cu personal dedicat fiecărei locații.
Acum, Oana Bănuț spune că este motivată în carieră de entuziasmul pe care îl are pentru ceea ce face, de încrederea în echipa pe care a format-o și de valoarea serviciilor pe care le oferă.
În plus, în cazul unor proiecte a ajuns să lucreze și cu soțul său, arhitect, îmbinând astfel cariera cu viața personală, iar acest lucru poate fi uneori o oportunitate de a învăța lucruri noi, dar poate să ducă și la apariția unor provocări.
“Lucrând cu cumpărătorii finali, eu am putut să îi transmit ce își doresc aceștia de la o locuință pentru a putea propune la rândul lui compartimentări de calitate și corelate cu cerințele actuale ale pieței pentru proiecte rezidențiale la care lucrează și eu am învățat să citesc planșele de arhitectură, să înțeleg limitările tehnice ale unei recompartimentări sau ale unui proiect”, spune ea.
Reprezentanta Estate Hub explică și că a găsit o soluție pentru ca discuțiile de la birou să nu se mai prelungească și acasă, atunci când lucrează amândoi pentru aceleași proiecte. “Avem o ședință săptămânală pentru a discuta problemele rămase nerezolvate care acasă sunt tabu”, spune aceasta.
Dezavantajul femeii din real estate pe care îl poți folosi, de fapt, în favoarea ta
Managing Partnerul Estate Hub consideră că există un dezavantaj al femeilor care lucrează în real estate pe care acestea îl pot folosi în favoarea lor, deși poate nu s-au gândit până acum să vadă lucrurile dintr-o astfel de perspectivă. “Unul dintre avantajele femeilor care pornesc în carieră în acest domeniu este că vor fi mereu subestimate într-o discuție de ordin tehnic. Da, multe femei vor spune că acesta este un dezavantaj. Mie mi s-a părut mereu un avantaj care îți oferă posibilitatea să descoperi multe informații despre interlocutor din această postură <inferioară>: când exagerează, când se laudă sau când nu este tocmai pregătit. Eu recomand femeilor să zâmbească, să asculte și la final să vorbească”, spune Bănuț.
După 7 ani de experiență în real estate, ea are și un sfat de oferit femeilor aflate la început de drum în acest domeniu și spune că este important ca acestea “să persevereze, să nu se lase intimidate, să aibă încredere în ele, să se respecte, să fie sincere, să zâmbească când le vine să plângă și să meargă înainte cu fruntea sus”.
Articolul face parte din proiectul editorial special “Femei de succes în Imobiliare”, derulat de Imobiliare.ro pe parcursul lunii martie. Acesta are ca obiectiv recunoașterea meritelor, performanțelor și rezultatelor de excepție ale femeilor care lucrează în business-uri de pe piața de real estate din România.