Principalele tendințe înregistrate în ultimul an pe piața rezidențială din Brașov au fost prezentate pe larg în cadrul evenimentului Imobiliare.ro HUB care a avut loc la începutul acestei săptămâni. Peste 300 de profesioniști din sectorul de real estate – agenți imobiliari, dezvoltatori și investitori – au luat parte la acesta.
Cele mai importante informații legate de mersul pieței locale pot fi găsite, pe scurt, mai jos.
1.Prețurile solicitate pentru locuințele listate la vânzare în Brașov au avansat considerabil în ultimul an. Orașul a ajuns să fie al doilea cel mai scump din țară pentru cumpărători, după Cluj-Napoca. Potrivit estimărilor realizate pe baza Indicelui Imobiliare.ro, un apartament cu 2 camere poate fi achiziționat, în medie, cu suma de 103.272 euro în timp ce în Cluj-Napoca o proprietate similară costă circa 150.600 de euro.
Un avans s-a putut observa și în cazul chiriilor. Bugetul mediu necesar închirierii unui apartament cu 2 camere a ajuns la 500 euro/lună. Brașovul se poziționează tot pe locul secund, după Cluj-Napoca și București. În aceste orașe este necesar un buget mediu de 550 euro/lună pentru închirierea unei locuințe cu 2 camere.
2.Calea Poienii este cea mai scumpă zonă din Brașov, dar și una dintre cele mai scumpe din țară. Potrivit datelor Imobiliare.ro, prețul mediu solicitat pentru apartamentele localizate aici se apropie de 3.100 de euro/mp util.
Cele mai mari chirii sunt solicitate, în schimb, pentru apartamentele aflate în Centrul Istoric al orașului. Tractorul și Centrul Civic completează topul celor mai scumpe zone din Brașov.
3. Trei zone din oraș sunt extrem de atractive atât pentru cumpărători, cât și pentru chiriași. Este vorba despre Astra, Tractorul și despre Centrul Istoric din Brașov.
4. Oferta este în scădere la nivelul orașului Brașov. Cele mai multe apartamentele listate la vânzare se află, în momentul de față, în cartierele Tractorul și Astra. Tot aici sunt disponibile și cele mai multe apartamente de închiriat.
5. Numărul autorizațiilor emise pentru clădiri rezidențiale este în scădere la nivelul județului Brașov. În primele șapte luni ale acestui an cele mai multe autorizații au fost eliberate în Municipiul Brașov și în Comuna Sânpetru, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.
6. În prima jumătate a anului 2024 au fost finalizate la nivelul județului Brașov aproape 1.500 de locuințe, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.
7.De la începutul anului 2024 și până la finele lunii august aproape 19.600 de case, terenuri și apartamente s-au tranzacționat la nivelul județului Brașov, potrivit datelor publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Numărul tranzacțiilor este în ușoară scădere față de perioada similară a anului trecut.