Fondul de locuințe și-a păstrat în 2017 trendul ascendent din ultimii ani, arată datele Institutului Național de Statistică (INS). Astfel, dacă la începutul lui 2017 existau la nivel național 8.929.167 locuințe, la sfârșitul anului numărul acestora a crescut la 8.976.794.
Creșterea “intrărilor” în fondul de locuințe existent s-a datorat, potrivit INS, construcțiilor noi și transformării unor spații cu altă destinație în locuințe.
Astfel pe parcursul anului trecut numărul construcțiilor noi și adăugirilor făcute la cele existente a ajuns la 53.347, din totalul intrărilor în fondul de locuințe existent de 54.748.
“Totodată, s-au înregistrat <ieşiri> din cadrul fondului de locuinţe de 7,1 mii locuinţe, ca urmare atât a demolărilor (5,5 mii locuinţe), cât şi prin schimbarea unor locuinţe în spaţii cu altă destinaţie (1,6 mii locuinţe)”, se menționează în raportul INS privind fondul de locuințe aferent anului 2017.
Numărul camerelor a crescut și el pe parcursul anului trecut. Astfel, dacă la începutul lui 2017 acesta era de 24.328.729, la sfârșitul anului acesta ajunsese deja la 24.487.751.
De menționat este și faptul că la sfârșitul anului trecut suprafața locuibilă ajungea la 426.410.723 de mp.
Citește și: Cum arată locuințele românilor? Județele unde găsești cele mai spațioase camere
Citește și: Aproape 21% dintre locuințele terminate în 2017 nu au canalizare