Munca de agent imobiliar este una frumoasă, dar uneori poate fi și periculoasă, mai ales dacă ești femeie. Acesta este și motivul pentru care mulți dintre cei care lucrează în domeniu în SUA fie participă la cursuri de autoapărare, fie se asigură că au mereu cu ei o modalitate prin care se pot proteja la nevoie, inclusiv o armă.
Circa 23% dintre profesioniștii care lucrează în domeniul imobiliar susțin că s-au aflat pe parcursul acestui an într-o conjunctură în care le-a fost teamă pentru propria siguranță sau pentru siguranța datelor lor personale. Iar cel mai des astfel de momente au apărut în timpul unui eveniment de tip open house sau în timpul unei vizionări, potrivit rezultatelor unui sondaj desfășurat de National Association of Realtors, cea mai mare asociație dedicată agenților imobiliari profesioniști din SUA, prezentate în cadrul publicației “2020 Member Safety Report” .
Astfel de situații au fost mai comune în rândul femeilor, dar și în rândul profesioniștilor care activează în zone urbane sau suburbane.
În ciuda temerilor întâmpinate, 96% dintre cei care au participat la sondajul NAR au declarat că nu au fost victime ale unor astfel de circumstanțe pe parcursul anului 2020.
Chiar și așa, agenții au grijă să fie pregătiți. Astfel, 38% dintre cei intervievați au declarat că au participat la cursuri de autoapărare, iar 49% că iau cu ei diverse arme sau instrumente de autoapărare. Numărul acestora din urmă este în creștere față de anul trecut.
Sprayul lacrimogen este cel mai comun instrument de autoapărare folosit, 19% dintre cei care au luat parte la sondaj apelând la el. În același timp, 14% poartă arme de foc cu ei, iar 7% un briceag. Femeile aleg, mai degrabă, sprayul lacrimogen, în timp ce bărbații sunt mai înclinați să aibă cu ei o armă.
De asemenea, 58% dintre cei intervievați utilizează aplicații mobile de siguranță pentru urmărirea localizării telefonului și pentru a-și alerta colegii în caz de urgență, mai mulți decât în 2019.
Ca o măsură de precauție, mulți își anunță soțul/soția, un prieten sau un membru al familiei unde se află înainte de o vizionare. Femeile sunt mai înclinate să apeleze la astfel de proceduri de siguranță decât bărbații.
Totodată, 72% dintre Realtorii NAR au un protocol personal de securitate pe care îl respectă și îl urmează cu fiecare client.
Citește și: Noua Casă depășește pragul de 2.000 de credite acordate. Câți bani au mai rămas până la sfârșitul anului?