Light Dark

Noile măsuri propuse care sunt așteptate să intre în vigoare din 2024 vor avea un impact semnificativ asupra pieței imobiliare. Pe fondul acestor schimbări, experții din imobiliare iau în calcul un nou val de scumpiri al locuințelor.

Analizăm impactul noilor măsuri propuse pentru asigurarea sustenabilității financiare a României asupra pieței imobiliare într-un scurt material, unde Daniel Crainic, director de marketing al Imobiliare.ro oferă câteva perspective. Acesta discută despre cum îi vor afecta schimbările pe cumpărători, dar și pe dezvoltatorii imobiliari. El subliniază provocările pe care le aduc schimbările frecvente ale legilor în sectorul construcțiilor și cum duc acestea la lipsa de predictibilitate.

Scoatem în evidență trei propuneri legislative majore:

Creșterea TVA cotei reduse de TVA pentru locuințe de la 5% la 9% pentru locuințele cu o suprafață utilă de maximum 120 de mp, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 600.000 de lei, exclusiv TVA, achiziționate de persoane fizice în mod individual sau la comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice.

Modificarea modului de impozitare a salariilor în construcții

– Impozite speciale ce vor fi plătite de către persoanele care au în proprietate clădiri rezidențiale cu o valoare ce depășește 2,5 milioane de lei

Reamintim că documentul mai specifică faptul că în cazul în care până la sfârșitul anului 2023 au fost încheiate acte juridice care au ca obiect plata în avans pentru achiziționarea unei locuințe, atunci se va aplica cota TVA 5% pentru locuințele cu o suprafață utilă de maximum 120 de mp, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv cea a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 600.000 de lei, exclusiv TVA.

Autoritățile estimează că toate modificările propuse vor avea un impact financiar pozitiv de peste 22,9 miliarde de lei, în medie pe următorii cinci ani.

Vezi și: Opinie Georgian Marcu: Realitatea de la nivelul pieței. Impactul măsurilor fiscale în comportamentul cumpărătorilor și în activitatea dezvoltatorilor