Peste 59.000 de firme din România activau anul trecut în sectorul construcțiilor, potrivit celor mai noi date publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul acestora a crescut în 2019.
Anul trecut, 59.536 de întreprinderi își desfășurau activitatea în domeniul construcțiilor, numărul lor reprezentând aproape 11% din totalul firmelor active la nivelul economiei.
Pentru acestea lucrau 394.809 salariați din cei 4,1 milioane din România, deci sub 10% din total.
Cifra de afaceri a firmelor din construcții a ajuns anul trecut de 111,8 milioane de lei, potrivit datelor provizorii publicate de INS.
Spre comparație, în comerț s-a înregistrat o cifră de afaceri de circa 667 de milioane de lei. Totodată, în comerț își desfășurau activitatea în jur de 30% dintre întreprinderile de la nivelul economiei. Sectorul serviciilor a fost însă cel mai puternic. Tot cele două sectoare au deținut și cele mai mari ponderi în privința numărului mediu de salariați.
În 2018, din totalul întreprinderilor din economie aproape 56.000 activau în construcții, deci circa 10%. Pentru acestea lucrau 356.187 de angajați, față de aproape 1,5 milioane în servicii de piață și 1,3 milioane în industrie.
Firmele din domeniu au reușit să obțină atunci o cifră de afaceri mai mică, de circa 90 de milioane de lei.
Citește și: 2020, o retrospectivă. Cum au evoluat principalii indicatori în acest an marcat de pandemie?
Citește și: Topul băncilor care au acordat cele mai multe credite Noua Casă. Care va fi bugetul Noua Casă în 2021?