Guvernul a aprobat plafonul pentru programul Noua Casă 2021. Acesta va fi de 1,5 miliarde de lei.
UPDATE: Din 26 martie, băncile încep să primească dosarele celor interesați să acceseze un credit prin programul Noua Casă 2021. Mai multe detalii AICI
Anul trecut, plafonul a fost de 2 miliarde de lei. Programul, inițial numit Prima Casă, a fost stopat în luna martie. A urmat regândirea lui în forma O familie, O casă, care nu a ajuns să fie funcțională efectiv la nivelul pieței, și apoi în versiunea Noua Casă, menită să susțină piața imobiliară în contextul crizei generate de pandemie.
Programul Noua Casă este activ din septembrie 2020.
Cine poate lua un credit Noua Casă
Dacă vrei să îți iei locuința prin intermediul programului Noua Casă 2021 trebuie să te încadrezi în una dintre cele două situații de mai jos:
- nu ai în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul/soția nicio locuință, indiferent de modul în care a fost dobândită
- ai în proprietate cel mult o locuință, cu o suprafață utilă mai mică de 50 de mp, care nu a fost cumpărată prin programul Prima Casă.
Cei care vor să beneficieze de acest program trebuie să dea, în acest sens, o declarație pe propria răspundere. Apoi, vor avea calitatea de împrumutat în raport cu finanțatorul. Ei au nevoie de un avans minim obligatoriu pentru locuință și de o sumă ce va fi blocată într-un depozit colateral, constituit ca garanție pentru acordarea creditului, blocat până la rambursarea integrală a creditului și nepurtător de dobândă. Suma va reprezenta echivalentul a trei rate de dobândă.
Programul Noua Casă 2021 nu are o limită de vârstă pentru beneficiari.
Ce locuințe poți cumpăra prin Noua Casă
Prin intermediul acestui program guvernamental poți achiziționa locuințe astfel:
- cu un preț de cel mult 70.000 de euro, indiferent dacă este vorba despre locuințe noi, vechi sau consolidate. Pentru acestea ai nevoie de un avans minim obligatoriu de 5%, iar procentul maxim de garantare este de 50%;
- cu un preț cuprins între 70.001 – 140.000 euro, locuințe noi, inclusiv cele construite prin programele ANL pentru care documentele de recepție la terminarea lucrărilor de construcții s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat. În acest caz, avansul minim obligatoriu este de 15%, iar procentul maxim de garantare este de 60%;
- locuințe de peste 140.000 euro, în cazul în care beneficiarul achită diferența din surse proprii.
Care sunt băncile partenere în acest program
Poți lua un credit Noua Casă în 2021 de la Banca Românească, Banca Transilvania, BCR, BRD GSG, CEC Bank, First Bank, Garanti Bank, ING Bank, Intesa Sanpaolo Bank, OTP Bank, Raiffeisen Bank, Unicredit Bank și Vista Bank.
Alte informații utile
Dobânda pentru creditele Noua Casă este calculată în funcție de Indicele de referință pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC) la care se adaugă o marjă fixă de cel mult 2%.
Anul acesta, beneficiarii trebuie să încheie polițe de asigurare împotriva tuturor riscurilor potrivit normelor interne proprii ale finanțatorilor, pe toată durata finanțării garantate, la o sumă acceptată de o societate de asigurare, dar nu mai puțin decât valoarea de piață comunicată de finanțatori prin solicitarea de garantare.
O locuință cumpărată prin Noua Casă poate fi închiriară, dar înainte trebuie obținut acordul băncii finanțatoare. Ulterior, se solicită în scris și acordul Ministerului Finanțelor Publice – Direcția Generală de Trezorerie și Datorie Publică. Cele două documente sunt solicitate la înregistrarea contractului de închiriere la administrația financiară.
Dacă vrei să vinzi locuința înaintea expirării perioadei de interdicție, de 5 ani, o poți face:
- prin rambursarea integrală, anticipată sau la termen a creditului, cu acord de radiere emis de FNGCIMM, la solicitarea băncii;
- prin preluarea creditului de către o persoană eligibilă în cadrul programului. Ulterior, la solicitarea băncii, FNGCIMM va emite un act adițional. În cazul preluării contractului de finanțare, banca își dă acordul, atât în nume propriu, cât și în numele Statului pentru preluarea finanțării și a dreptului de proprietate.
Ghidul complet realizat de FNGCIMM pentru programul Noua Casă 2021 poate fi accesat aici.
Peste 305.000 garanții și promisiuni de garantare
Prin intermediul acestui program guvernamental, lansat în 2009 sub denumirea Prima Casă, s-au acordat 305.436 garanții și promisiuni de garantare până la sfârșitul anului trecut, potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice.
Doar în 2020, au fost acordate 11.885 de garanții, în valoare totală de 1,36 miliarde de lei și 3.359 de promisiuni de garantare, în valoare de 0,45 miliarde de lei.
Citește și: Primele detalii despre juriul care va desemna câștigătorii Galei Profesioniștilor în Imobiliare 2021