Volumul lucrărilor de construcții a crescut în luna iunie față de perioada similară a anului trecut, arată cele mai noi date publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
În luna iunie, volumul lucrărilor de construcții, ca serie brută, a crescut cu 15,2% comparativ cu iunie 2022. Avansul cel mai important s-a înregistrat, pe elemente de structură, la lucrările de reparații capitale (n.r. executate la clădiri existente cu scopul de menținere a caracteristicilor tehnico-economice ale construcțiilor pe întreaga durată de serviciu normală, +52%) și la lucrările de întreținere și reparații curente (n.r. de exemplu, zugrăvire, vopsire și alte lucrări care împiedică uzuri rapide ale clădirilor, +32,2%). O creștere de 5,4% a apărut în cazul lucrărilor de construcții noi.
“Pe obiecte de construcții, creștere s-a înregistrat la construcțiile inginerești (+39,6%) și la clădirile nerezidențiale (+5,5%). Clădirile rezidențiale au scăzut cu 14,5%”, se menționează într-un comunicat emis de INS.
Volumul lucrărilor de construcții a crescut, totodată, cu 15,4% ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate. S-a evidențiat astfel un avans de circa 53% la lucrările de reparații capitale, respectiv de aproximativ 32% la lucrările de întreținere și reparații curente. În cazul lucrărilor de construcții noi creșterea a fost cu 6,2% în intervalul menționat.
“Pe obiecte de construcții, creștere s-a înregistrat la construcțiile inginerești (+40,2%) și la clădirile nerezidențiale (+5,3%). Clădirile rezidențiale au scăzut cu 13,7%”, conform INS.
De menționat este și faptul că, în luna iunie a acestui an, volumul lucrărilor de construcții a crescut față de mai 2023 atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 12,7%, respectiv cu 3,6%.
Totodată, în prima jumătate a acestui an volumul lucrărilor de construcții a înregistrat un avans față de intervalul similar din 2022.