A absolvit două facultăți și a lucrat pentru un timp în Publicitate, dar și-a dat seama rapid că menirea sa era să lucreze cu oameni, nu cu cifre, și să aducă bucurie celor din jurul său. A ajuns să lucreze apoi, din întâmplare, într-o agenție imobiliară, iar de atunci nu a mai privit înapoi. După 6 ani în real estate, Erika Chica este membru Renet și Founder&Manager NewBlocks.
Erika Chica a absolvit cursurile Facultății de Publicitate și Jurnalism și pe cele ale Facultății de Filosofie din București, iar în perioada studiilor și pentru scurt timp după finalizarea acestora a lucrat în Publicitate, pe segmentul de monitorizare. Și-a dat însă repede seama că acest domeniu nu i se potrivea complet, așa că a încercat ceva nou care a ajuns să îi aducă mari satisfacții pe plan profesional.
“Întotdeauna am știut că trebuie să lucrez cu oameni, nu cu cifre. În 2012, din întâmplare, am ajuns să lucrez pentru o agenție imobiliară. Încă de la prima vizionare am simțit că meseria de agent imobiliar este menirea mea, că acesta este drumul pe care trebuie să merg. Îmi place să ajut, să consiliez, să găsesc soluții, să înțeleg, să aduc bucurie în jurul meu”, ne-a declarat Erika Chica, care în prezent este Founder&Manager NewBlocks.
“Abilitățile de comunicare pe care le-am dobândit de-a lungul studiilor universitare, gândirea analitică, onestitatea, optimismul și empatia au fost valorile care m-au ajutat să ajung aici”, a mai adăugat ea.
Motivația vine din acel “Mulțumesc!” de la finalul tranzacției
Într-o carieră ghidată de toate valorile de mai sus, dar și de respect și transparență, Erika Chica își găsește principala motivație în mulțumirea clienților săi atunci când le transformă visurile în realitate.
“Motivația vine, în principal, din acel <Mulțumesc!> care îmi este adresat la sfârșitul unei tranzacții, din urările pe care le primesc cu ocazia fiecărei sărbători de la oameni care mi-au fost clienți cu mulți ani în urmă, din recomandările pe care le primesc necontenit și, nu în ultimul rând, din fericirea pe care o văd în ochii oamenilor cu care lucrez”, explică ea.
Aceasta spune, totodată, că atunci când lucrezi în imobiliare este imposibil să nu întâlnești și obstacole, dar că important este să le depășești cu brio și să înveți mereu ceva de pe urma lor. “Ele ne ajută să devenim mai puternici. Dacă nu depășim obstacolele nu avem cum să ne dezvoltăm. Mereu am privit obstacolele ca fiind lecții pentru situațiile similare ce vor urma”, este de părere Erika Chica.
Ea consideră, de asemenea, că indiferent dacă ești bărbat sau femeie vei avea parte atât de provocări, cât și de avantaje în real estate. Cu toate acestea, femeile se descurcă mai bine față de bărbați atunci când vine vorba despre situații în care trebuie să dai dovadă de răbdare și de empatie.
Managerul NewBlocks are și un sfat pentru doamnele și domnișoarele aflate la început de drum în imobiliare: “Nimic nu e imposibil. Imposibilul poate fi oricând împărțit în posibilități”.
Îmbinarea carierei și a vieții personale, o provocare? Nu atunci când ai susținerea familiei
Erika Chica susține că, în cazul său, îmbinarea armonioasă a carierei cu viața personală nu reprezintă o provocare pentru că are susținerea familiei sale în tot ceea ce face.
“Reușesc întotdeauna să petrec suficient timp cu familia, dar și să lucrez și să rezolv tot ceea ce îmi propun. De cele mai multe ori lucrez și în vacanțe. Am însă susținerea soțului și a fetiței mele care mă înțeleg și să lasă să <îmi rezolv treburile>”, explică ea adăugând că în timpul liber adoră să călătorească împreună cu familia sa, să descopere locuri noi, dar și obiceiuri și tradiții și să guste din mâncărurile specifice zonelor pe care le vizitează.
Restul orelor de relaxare și le petrece cu o carte bună în mână sau vizionând un film interesant. Una dintre cărțile sale preferate este “Tată bogat, tată sărac” de Robert T. Kiyosaki pentru că subliniază importanța activelor și ne învață modul în care trebuie să punem problema banilor cu copiii, iar un film pe care îl urmărește mereu cu plăcere este “Limitless”, în regia lui Neil Burger, despre care spune că are un mesaj profund și subliniază ideea că ceea ce te ajută să ai anumite avantaje poate să îți fie fatal.
Articolul face parte din proiectul editorial special “Femei de succes în Imobiliare”, derulat de Imobiliare.ro pe parcursul lunii martie. Acesta are ca obiectiv recunoașterea meritelor, performanțelor și rezultatelor de excepție ale femeilor care lucrează în business-uri de pe piața de real estate din România.
Citește și: A început cu o diplomă în construcții și visul de a profesa pe șantier – au urmat 23 de ani în imobiliare!