A absolvit facultatea de jurnalism, cu specializare în relații publice și comunicare, dar primii pași i-a făcut în carieră în marketing, fapt despre care spune că îi aduce și astăzi un avantaj consistent în relația cu oamenii și în elaborarea strategiilor de vânzări și de comunicare. Până acum, a adunat 17 ani de experiență în real estate, dar face zilnic lucrurile cu atât de multă pasiune încât are sentimentul că a lucrat în imobiliare dintotdeauna. Este vorba despre Beatrice Dumitrașcu, VP Residential Sales & Marketing pentru One United Properties, unul dintre cei mai mari dezvoltatori specializați pe proiecte rezidențiale exclusiviste din București, dar și pe clădiri office, care și-a extins recent activitatea și pe litoral prin divizia NEO.
“Libertatea de mișcare și posibilitatea de a-mi folosi creativitatea sunt doar două dintre motivele pentru care mă aflu astăzi aici”, ne-a mărturisit Beatrice Dumitrașcu, adăugând că în acest domeniu este vital să ai aptitudini care să îți permită să relaționezi cât mai bine cu oamenii din jurul tău, indiferent de rolul pe care îl au aceștia.
“Comunicarea este cheia succesului. Relațiile interumane cu partenerii de business, colegii și clienții pe care îi am în portofoliu sunt un motiv de mândrie pentru mine, dat fiind faptul că reușesc permanent să leg un fir de comunicare cu fiecare dintre ei”, ne-a mai explicat reprezentantea dezvoltatorului care în ultimii doi ani a vândut 150 de apartamente de lux în proiectele sale. Cel mai scump din 2019 a fost un penthouse pentru care un investitor a plătit mai bine de 6,8 milioane de euro.
În toți anii de experiență acumulați în imobiliare nu au lipsit nici provocările, dar le-a tratat ca pe lecții de business. “Analiza atentă a situației și apoi schimbarea perspectivei sunt acțiuni menite să soluționeze orice obstacol”, în opinia sa.
Beatrice Dumitrașcu spune că este motivată în viața profesională de faptul că în real estate fiecare zi vine cu o nouă provocare și nu lipsește niciodată elementul <surpriză> din activitatea sa. Dar are și reguli pe care le-a urmat cu strictețe pe parcursul carierei și după care se ghidează și astăzi, ce o ajută să se educe, să-și crească potențialul și să-și păstreze disciplina.”Oricine poate avea un parcurs progresiv în carieră, indiferent de drumul pe care îl alege, însă fără respect, perseverență și învățare continuă mi-e greu să cred că poți avea succes”, ne explică ea.
Un sfat pentru orice femeie tentată să urmeze o carieră în imobiliare: Ascultă-ți intuiția!
Beatrice Dumitrașcu este convinsă că femeile sunt extrem de potrivite pentru munca în real estate, grație abilităților de care dau dovadă, și crede cu tărie că între ele și bărbații care activează în domeniu diferența este făcută doar de competențele de care dispune fiecare profesionist în parte.
“Am tot spus și este dovedit faptul că femeile au excelente abilități de comunicare și de persuasiune, iar diversitatea de gen în leadership demonstrează acest lucru”, a ținut să sublinieze ea.
“Sunt foarte multe femei care activează în domeniul imobiliar, iar la nivel global studiile anticipează faptul că femeile vor construi cea mai mare piață emergentă din lume. Însă nu cred că suntem mai bune decât bărbații, doar competențele sunt cele care fac diferența”, a mai adăugat Dumitrașcu.
Aceasta vine și cu un sfat pentru toate doamnele și domnișoarele care sunt interesate să pună bazele unei cariere de succes în real estate. “Pe cele care sunt tentate să urmeze o carieră în imobiliare, le sfătuiesc să-și asculte intuiția. Celor care au pășit deja pe acest drum, le doresc să aibă răbdare, să fie perseverente și să fie autodidacte”, spune reprezentanta dezvoltatorului One United Properties.
Mai mult, ea le încurajează să nu se teamă pentru că nu există dezavantaje majore în domeniu, deși recunoaște că uneori să găsești echilibrul perfect între viața profesională și cea personală se poate dovedi a fi nu doar o provocare, ci și un obiectiv pe care trebuie să ți-l impui zilnic.
Ce ne pregătește One United Properties în 2020
Anul trecut, dezvoltatorul One United Properties a lansat două noi dezvoltări multifuncționale în București. Prima dintre acestea este One Verdi Park aflat în construcție în zona Bulevardului Barbu Văcărescu din Capitală. Proiectul cuprinde două turnuri, unul de birouri și unul rezidențial. Turnul cu spații de tip office va dispune de o suprafață totală închiriabilă de 21.000 de mp, iar cel rezidențial va include 134 de apartamente.
Cele două clădiri vor fi conectate, la parter, printr-un spațiu comercial cu o suprafață de 2.200 de mp, și vor oferi vederi panoramice asupra lacurilor Floreasca și Tei. Livrarea One Verdi Park este așteptată în trimestrul IV din 2021.
Cel de-al doilea proiect multifuncționat lansat anul trecut de dezvoltator este One Cotroceni Park, care va include 800 de apartamente, o suprafață totală închiriabilă de spații office de 74.809 mp și 4.740 de mp de spații comerciale.
Pe parcursul anului în curs, cei de la One United Properties își propun să livreze câteva sute de apartamente în București și pe litoral. One Herăstrău Towers, care completează trilogia One Herăstrău Park și One Herăstrău Plaza, aduce pe piață 148 de apartamente, iar proiectul One Mircea Eliade alte 247 de unități.
Acesta din urmă este componenta rezidențială a proiectului multifuncțional de anvergură One Floreasca City construit pe terenul fostei fabrici Automatica din Capitală. În plus, divizia NEO vine cu un proiect boutique de lux în Mamaia cu 47 de apartamente.
“Dezvoltările ce urmează a fi livrate în acest an sunt vândute în proporție de 80%”, a ținut să menționeze în încheiere Beatrice Dumitrașcu.