Evenimente Imobiliare.ro

#CPI București 2018: Cum văd doi specialiști din real estate viitoarea generație de agenți imobiliari

  • Corina Vârlan
    Corina Vârlan
  • 3 octombrie 2018
  • 5 Min

Cât de pregătiți sunt membrii noii generații de agenți imobiliari care își desfășoară activitatea în București? Iată ce spun doi specialiști în real estate cu ani de experiență pe piața locală.

cpi bucuresti 2018 agenti imobiliari

„Simt că în momentul de față intră în piață, ca agenți imobiliari, oameni din ce în ce mai educați, de o calitate tot mai bună. Observ persoane care vin din corporate, din banking, din alte domenii importante și își aleg imobiliarele ca pe un business foarte serios, văzând, totodată, o astfel de carieră ca fiind una pe termen lung”, a declarat Igor Postovanu, Președintele Asociației Profesionale a Agenților Imobiliari din România (APAIR), care lucrează în real estate din 2004, în cadrul evenimentului CPI București, organizat pe 2 octombrie la Hotelul Marshal Garden.

„Observ că cei care intră acum în piață aleg să se instruiască prima dată, Sunt exemple de persoane pe care le-am cunoscut anul trecut la CPI și am văzut că au evoluat foarte frumos în această perioadă”, a mai adăugat Postovanu, recunoscând însă cu nu vrea să generalizeze aspectele puse în discuție și menționând, totodată, că vorbește din experiența propriilor evenimente organizate alături de asociația pe care o reprezintă.

Opinia sa nu este însă împărțită de Giulio Angheloiu, owner Premier Imobiliare, companie fondată în 1994 care are în portofoliu exclusiv proprietăți din zona de sud a Capitalei.

„Nu trebuie să ne ascundem. Nivelul agentului imobiliar a scăzut. Sunt în această sală 200-300 de persoane care au ceva de spus în piața imobiliară, dar o mare parte a valului nou nu ne reprezintă, nu ne face cinste și probabil va duce la o creștere a gradului de neîncredere din partea clientului”, a explicat Angheloiu la CPI București.

„Orice CV pe care îl primiți probabil de la copii de 22-23 de ani pe care îi primiți la interviuri vă confirmă acest lucru zi de zi”, a mai menționat el.

La nivel național există 3.000 de agenții imobiliare și circa 7.000-8.000 de agenți, potrivit unor estimări realizate recent de către reprezentanții francizei de agenții RE/MAX România. Practic, în prezent avem un agent imobiliar la 2.500 de locuitori, față de unul la 1.000 de locuitori la nivel european și de unul la 300 de locuitori în America de Nord.

Vezi ce alte subiecte au fost puse în discuție la CPI București AICI.

Vezi detalii
[addtoany]
igor postovanu presedinte apair

Previous Post

#CPI București 2018. "Rețeta succesului" pentru orice agent imobiliar...

Next Post

#CPI Constanța 2018: Cum s-a schimbat profilul cumpărătorului în...
Corina Vârlan

Written by

Corina Vârlan

Cu o experiență de 12 ani în presa online, comunicare și content marketing, s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în urmă cu 6 ani și ocupă, în prezent, funcția de Content Manager. Corina își concentrează activitatea pe subiecte de interes atât pentru cei aflați în căutarea unei locuințe, cât și pentru proprietari sau chiriași, pe care îi ține la curent cu cele mai noi informații din sectorul de real estate. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)

Recent Posts

  • Evenimente Imobiliare.ro
    Ce face diferența dintre un agent imobiliar și un profesionist?...
    • 14 noiembrie 2025
    • 6 Min
  • Evenimente Imobiliare.ro
    Cum te vindeci de frică? Lecții de business de la...
    • 13 noiembrie 2025
    • 5 Min
  • Evenimente Imobiliare.ro
    Imobiliare.ro HUB Iași 2025: Peste 200 de profesioniști, povești de...
    • 13 noiembrie 2025
    • 12 Min
  • Evenimente Imobiliare.ro
    George Seicaru (RE/MAX Evolution) la Imobiliare.ro HUB Brașov 2025: „Real...
    • 30 octombrie 2025
    • 5 Min
  • Evenimente Imobiliare.ro
    Răzvan Calița (The Seller and Partners) la Imobiliare HUB Brașov:...
    • 30 octombrie 2025
    • 5 Min
  • Evenimente Imobiliare.ro
    Imobiliare.ro HUB Brașov 2025: Mai bine de 350 de profesioniști...
    • 29 octombrie 2025
    • 13 Min
  • Evenimente Imobiliare.ro
    Imobiliare.ro HUB Sibiu 2025: Peste 150 de participanți, networking, tendințe...
    • 27 octombrie 2025
    • 17 Min
  • Evenimente Imobiliare.ro
    Sibiul, în topul pieței imobiliare. Ocupă locul 6 la nivel...
    • 24 octombrie 2025
    • 4 Min