La nivel național există 3.000 de agenții imobiliare și circa 7.000-8.000 de agenți, potrivit estimărilor RE/MAX România. Practic, în prezent avem un agent imobiliar la 2.500 de locuitori, față de unul la 1.000 de locuitori la nivel european și de unul la 300 de locuitori în America de Nord.
Deși în ultimii 3-4 ani numărul agenților imobiliari care își desfășoară activitatea în România a crescut semnificativ, acesta rămâne în continuare insuficient raportat la populația țării.
“Dacă această profesie ar fi reglementată, având un pachet de legi care să o normeze și să o favorizeze, România ar putea să aibă minimum un agent imobiliar la 1.000 de locuitori, deci un total de 20.000 de agenți, astfel încât să poată atinge un nivel comparabil cu alte state europene similare”, a declarat Răzvan Cuc, președinte RE/MAX România.
El a explicat, de asemenea, că se așteaptă ca în următorii doi ani dinamica pieței să se mențină, oferind astfel premisele necesare pentru o creștere a numărului de agenți imobiliari, dar și că în ultimul timp se poate observa o orietare tot mai puternică a acestora spre educație și profesionalizare.
“Timpul de pregătire necesar acestei profesii depășește 100 de ore, având în vedere nivelul foarte specializat, ce include noțiuni tehnice despre imobile, juridice, financiare legate de tranzacționare și finanțare, de marketing și promovare, precum și de vânzare și negociere. A deveni profesionist, în schimb, înseamnă să lucrezi mai puțin și mai eficient, să ai acces la clienți cu potențial mai mare de tranzacționare și la tranzacții mai valoroase, lucrând mai mult pe recomandări”, a mai adăugat Răzvan Cuc.
“În multe alte state, pentru a practica această profesie, un agent imobiliar trebuie să dețină o diplomă și să fie înregistrat într-o asociație, iar asta presupune până la doi ani de studiu și un examen cât se poate de serios. În Europa, industria de real estate se află în plin proces de creștere, dar încă sunt multe diferențe în ceea ce privește practica și legislația”, a declarat și Gil Li-ran, trainer internațional RE/MAX care a intruit peste 3.000 de agenți în Europa, Asia și America de Nord.
Acesta a mai spus, totodată, că pe termen lung se așteaptă la o creștere a numărului de agenți imobiliari din țara noastră.
RE/MAX România este subsidiara locală a RE/MAX, companie cu peste 115.000 de agenți afiliați în 7.000 de birouri aflate în circa 100 de țări din întreaga lume.
Citește și: Gil Li-ran, trainer internațional RE/MAX, ajunge la Cluj-Napoca pe 9 mai
Citește și: RE/MAX România anunță a nouă extindere a rețelei sale de agenții imobiliare
Citește și: Răzvan Cuc estimează o creștere de 8% a prețurilor locuințelor în 2018