Evenimente Imobiliare.ro

Experiment în zona de sud a Bucureștiului: Poți să vinzi un imobil înainte de a obține autorizația de construire, solicitând jumătate din bani la antecontract?

  • Corina Vârlan
    Corina Vârlan
  • 9 octombrie 2018
  • 7 Min

Zona de sud a Capitalei și localitățile aflate în imediata apropiere a acesteia s-au dezvoltat semnificativ pe segmentul rezidențial în ultima perioadă, iar cererea rămâne în continuare mare. Astfel, un imobil nu ajunge la stadiul de realizare a finisajelor fără a fi vândut, spune Giulio Angheloiu, owner Premier Imobiliare.

giulio angheloiu cpi bucuresti

Giulio Angheloiu a făcut și un experiement în acest sens, iar rezultatele pe care le-a obținut pot fi considerate a fi surprinzătoare, mai ales în condițiile în care vara aceasta a adus cu sine o încetinire a pieței.

„A fost o vară atipică, dar în această perioadă am făcut un experiment. Am vrut să dovedesc că eu, vânzătorul, sunt suveran, cu un imobil pe care îl construiesc care va cuprinde 100 de apartamente. Am vrut să vând toate acele proprietăți, în condițiile în care nu am autorizație de construire și cer avans cel puțin jumătate din sumă la antecontract și restul pe parcursul dezvoltării. În această perioadă de vară am vândut jumătate din bloc”, a declarat Angheloiu la CPI București menționând, totodată, că tranzacții se fac în continuare, dar și că ansamblul respectiv nu se află în imediata vecinătate a unei stații de metrou.

„Am repetat experimentul și la Sinaia și am vândut proprietățile în proporție de 60% în aceleași condiții”, a mai adăugat reprezentantul Premier Imobiliare.

„Pe zona de sud, nu există imobil care să ajungă la stadiul de gresie, faianță, fără să fie vândut. Acest lucru înseamnă că vânzătorii – dezvoltatorii au ajuns la acel preț corect. Departe gândul ca o proprietate să stea 15-16 luni în piață”, a mai spus el în cadrul discuțiilor purtate în timpul panelului „Puternică sau fragilă piața imobiliară rezidențială la sfârșit de 2018?”.

Giulio Angheloiu a mai explicat și că, la ora actuală, cumpărătorul caută locuințe cu o localizare bună, dar și că, odată cu dezvoltarea masivă a zonei de sud, acesta va trebui să facă anumite compromisuri legate de distranța pe care va trebui să o parcurgă de la viitoarea sa locuință la cea mai apropiată stație de metrou. Nu în ultimul rând, spune el, cumpărătorul pune accent pe calitatea lucrărilor și se informează mult mai bine cu privire la dezvoltatorul de la care urmează să achiziționeze o proprietate.

Seria de evenimente CPI continuă cu noi întâlniri organizate pentru profesioniștii în imobiliare din Brașov, Iași și Cluj-Napoca. Nu te-ai înscris până acum? O poți face AICI.

cpi bucuresti 2018

La evenimentele regionale sunt așteptați atât reprezentanți ai agențiilor imobiliare, cât și dezvoltatori pentru a lua pulsul pieței și pentru a afla ce soluții noi de lucru online propunem pentru creșterea cotei de piață și cum pun acestea în valoare calitatea de profesionist a celor care oferă servicii de calitate.

CPI a devenit cea mai puternică şi mai mare comunitate imobiliară, locul în care specialiștii în domeniu se cunosc, pun bazele unor relaţii de business, colaborează şi identifică ideile care îi vor ajuta în dezvoltarea personală, profesională şi în creșterea business-ului. Sute de persoane au participat doar anul trecut la aceste evenimente regionale.

Transparența, cuvântul de ordine pe piața imobiliară. Tal Roma, AFI Europe România: „Acest lucru nu se întâmpla în 2006-2008”

Dan Țiganu, Premier Estate Management: „Clienții au început să fie foarte atenți, să prospecteze foarte mult piața”

#CPI București 2018: Cum văd doi specialiști din real estate viitoarea generație de agenți imobiliari

Discuții interesante, date actualizate și speakeri de top la #CPI București 2018. Vezi ce a inclus evenimentul: FOTO+VIDEO

Vezi detalii
[addtoany]
dan tigarnu cpi bucuresti 2018

Previous Post

Dan Țiganu, Premier Estate Management: "Clienții au început să...

Next Post

#CPIBrașov2018: Cum a evoluat piața imobiliară pe parcursul anului?...
Corina Vârlan

Written by

Corina Vârlan

Cu o experiență de 12 ani în presa online, comunicare și content marketing, s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în urmă cu 6 ani și ocupă, în prezent, funcția de Content Manager. Corina își concentrează activitatea pe subiecte de interes atât pentru cei aflați în căutarea unei locuințe, cât și pentru proprietari sau chiriași, pe care îi ține la curent cu cele mai noi informații din sectorul de real estate. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)

Recent Posts

  • Evenimente Imobiliare.ro
    Ce face diferența dintre un agent imobiliar și un profesionist?...
    • 14 noiembrie 2025
    • 6 Min
  • Evenimente Imobiliare.ro
    Cum te vindeci de frică? Lecții de business de la...
    • 13 noiembrie 2025
    • 5 Min
  • Evenimente Imobiliare.ro
    Imobiliare.ro HUB Iași 2025: Peste 200 de profesioniști, povești de...
    • 13 noiembrie 2025
    • 12 Min
  • Evenimente Imobiliare.ro
    George Seicaru (RE/MAX Evolution) la Imobiliare.ro HUB Brașov 2025: „Real...
    • 30 octombrie 2025
    • 5 Min
  • Evenimente Imobiliare.ro
    Răzvan Calița (The Seller and Partners) la Imobiliare HUB Brașov:...
    • 30 octombrie 2025
    • 5 Min
  • Evenimente Imobiliare.ro
    Imobiliare.ro HUB Brașov 2025: Mai bine de 350 de profesioniști...
    • 29 octombrie 2025
    • 13 Min
  • Evenimente Imobiliare.ro
    Imobiliare.ro HUB Sibiu 2025: Peste 150 de participanți, networking, tendințe...
    • 27 octombrie 2025
    • 17 Min
  • Evenimente Imobiliare.ro
    Sibiul, în topul pieței imobiliare. Ocupă locul 6 la nivel...
    • 24 octombrie 2025
    • 4 Min