Piața imobiliară

După 102 The Address, turcii de la Caba Group vor să mai facă investiții de 100 mil. euro

  • Adriana Lefter
    Adriana Lefter
  • 20 septembrie 2018
  • 7 Min

Caba Group, compania dezvoltatoare a ansamblului din zona Barbu Văcărescu, analizează și alte oportunități de investiții pe piața locală, atât în Capitală, cât și în alte mari orașe ale țării.

102 The Address Turcii de la Caba Group vor sa mai faca investitii de 100 mil. euro

Cahit Balyen, președintele Caba Group Turcia, a declarat că filiala locală a companiei se află în prezent în negocieri pentru achiziția unor noi terenuri pentru dezvoltarea de proiecte rezidențiale. În vizor se află atât proprietăți din Capitală, cât și din alte mari orașe ale țării – una dintre piețele avute în vedere fiind, bineînțeles, și Cluj-Napoca. În condițiile în care 102 The Address, primul proiect al companiei în România, presupune deja o investiție de 50 de milioane de euro, reprezentantul Caba Group a declarat că, în următorii cinci ani, dorește să mai investească circa 100 de milioane de euro pe piața românească.

102 The Address Turcii de la Caba Group vor sa mai faca investitii de 100 mil. euro

Apartamente, birouri și zonă comercială

Amplasat în zona Barbu Văcărescu – recunoscută pentru dezvoltarea intensă a pieței de birouri –, ansamblul 102 The Address se adresează unei categorii sociale cu venituri peste medie. Aflat momentan în construcție, pe un teren de circa 7.700 de metri pătrați, acesta este programat spre livrare la sfârșitul lui 2019-începutul lui 2020. Complexul va fi alcătuit din trei corpuri de clădire (dintre care două structurate pe 3S+P+9E, iar una, cea din mijloc, pe 3S+P+6E), ce vor însuma 273 de apartamente. Acestea vor avea două, trei sau patru camere și vor fi subîmpărțite în 23 de modele (în funcție de suprafață și compartimentare). Ansamblul va dispune de 503 locuri de parcare, dintre care majoritatea vor fi amplasate într-o parcare subterană pe trei niveluri. La parterul blocurilor se vor găsi atât spații office (12 birouri spațioase, de până la 195 de metri pătrați), cât și o suprafață comercială de 2.916 metri pătrați. O altă facilitate oferită de către dezvoltatori constă în amenajarea unui parc pe acoperiș, cu o suprafață de 400-500 de metri pătrați, ce va fi amplasat pe clădirea din mijloc a complexului.

102 The Address Turcii de la Caba Group vor sa mai faca investitii de 100 mil. euro
102 The Address Turcii de la Caba Group vor sa mai faca investitii de 100 mil. euro
102 The Address Turcii de la Caba Group vor sa mai faca investitii de 100 mil. euro

Investiție de 500.000 de euro pentru showroom

Reprezentanții Caba Group au inaugurat ieri showroom-ul ansamblului rezidențial 102 The Address (foto), ce a reprezentat o investiție de 500.000 de euro. Potrivit Andreei Comșa, CEO Premier Estate Management (reprezentantul exclusiv de vânzări pentru 102 The Address), este de așteptat ca acesta să accelereze ritmul vânzărilor în cadrul proiectului. „Estimăm că va crește ritmul de vânzare, mai ales că acest showroom este gata și clienții vor putea să vadă cum vor arăta apartamentele”, a declarat Comșa. Până în momentul de față, din cele 273 de unități locative ale proiectului au fost contractate mai bine de o treime, 94 mai exact – în condițiile în care echipa de construcții se află în faza de finalizare a fundației (o lucrare complexă, întrucât cuprinde parcarea subterană pe trei niveluri).

102 The Address Turcii de la Caba Group vor sa mai faca investitii de 100 mil. euro
102 The Address Turcii de la Caba Group vor sa mai faca investitii de 100 mil. euro
102 The Address Turcii de la Caba Group vor sa mai faca investitii de 100 mil. euro

Prețuri de 1.500 de euro pe metru pătrat

În momentul de față, prețul de vânzare pentru apartamentele din cadrul 102 The Address este de circa 1.500 de euro pe metru pătrat (construit) – cu mici variații în funcție de etaj. Spre comparație, în momentul începerii vânzărilor, prețurile se situau la circa 1.400 de euro pe metru pătrat. Potrivit Andreei Comșa, prețurile urmează să mai crească, ușor, odată cu evoluția lucrărilor de construcție. Prețul unui loc de parcare ajunge la circa 15.000 de euro (plus TVA).

Despre Caba Group:

Caba Group reprezintă un grup de companii cu activitate în diverse domenii, precum construcții și imobiliare, producție de energie electrică din surse regenerabile și turism. Activitatea de construcții a grupului a început încă din 1998, sub denumirea CABA și a constat în realizare unor proiecte de infrastructură de mare anvergură, dar și rezidențiale în Ankara și alte mari orașe din Turcia.

Vezi detalii
[addtoany]
sorin dragici cpi timisoara 2018

Previous Post

#CPI Timișoara 2018. Sorin Drăghici: Maturizarea pieței este evidentă....

Next Post

De la cercetător la agent imobiliar. Povestea unei reconversii...
Adriana Lefter

Written by

Adriana Lefter

Recent Posts

  • Piața imobiliară
    STUDIU Imobiliare.ro: Câtă încredere mai au românii în dezvoltatori și...
    • 25 noiembrie 2025
    • 8 Min
  • Piața imobiliară
    Investițiile publice și private remodelează peisajul urban din Iași: peste...
    • 25 noiembrie 2025
    • 9 Min
  • Piața imobiliară
    Investiții imobiliare de peste 425 milioane euro în România. Cum...
    • 20 noiembrie 2025
    • 4 Min
  • Piața imobiliară
    Volumul lucrărilor de construcții, în creștere la nivel național
    • 20 noiembrie 2025
    • 3 Min
  • Piața imobiliară
    Tranzacție cu criptomonede pe piața rezidențială din Brașov
    • 20 noiembrie 2025
    • 2 Min
  • Piața imobiliară
    Investiție de 130 milioane euro în nordul Capitalei. Ce construiește...
    • 20 noiembrie 2025
    • 3 Min
  • Piața imobiliară
    Indicele Imobiliare.ro: Prețurile apartamentelor se stabilizează în marile orașe, după...
    • 3 noiembrie 2025
    • 6 Min
  • Piața imobiliară
    În cât timp vinzi un apartament? Orașul unde o singură...
    • 30 octombrie 2025
    • 6 Min