Cushman & Wakefield Echinox oferă servicii de consultanță în construcții dezvoltatorului Colosseum Mall, pentru edificarea proiectului.
Colosseum Mall din București, se apropie cu pași repezi de finalizare. Proiectul clădirii este realizat astfel încat să permită în viitor etape suplimentare de dezvoltare, respectiv extinderea spațiilor comerciale la nivelul superior, pentru a oferi astfel o suprafață închiriabilă adițională de aproximativ 10.000 de metri pătrați. Astfel, Colosseum Mall va ajunge la o suprafață închiriabilă de peste 60.000 de metri pătrați, devenind unul dintre cele mai mari centre comerciale din București și din țară.
“În vederea pregătirii următoarelor etape de dezvoltare, pe tronsoanele T2 și T3 s-au ridicat pereții perimetrali la cota finală de după deschidere, în timp ce luminatoarele pe culoar au fost montate pe zona unde se vor afla viitoarele circulații,” se arată în comunicatul de presă transmis de Cushman & Wakefield Echinox, companie ce a fost aleasă să ofere consultanță în construcția proiectului.
Designul cladirii pastrează stilul echilibrat actual al centrului comercial, pentru o integrare a noilor elemente de decor, nuanțele folosite punând accentul pe naturalețe, luminozitate și confort. Intrarea principală și zona de food court sunt prevăzute cu două cupole generoase din sticlă pentru ca spațiile să beneficieze de lumină naturală pe întreaga durată a zilei.
Conceptul de design interior pentru noul food-court de aproximativ 300 de locuri este finalizat și va cuprinde atât o zona interioară, cât și una exterioară, fiind coordonat cu designul spațiilor publice existente. Zona exterioară va permite activități recreative atât în perioada verii, cât și în perioada iernii.
Design-ul zonelor de food court și de grădină au fost realizate de firma internațională de arhitectură și design BCI Studio din Marea Britanie, iar designul clădirii este realizat sub coordonarea firmei de proiectare Popaescu & Co Architects. Project managementul este asigurat de SBR Consult cu supervizarea Cushman & Wakefield Echinox.