Piața imobiliară

Topul celor mai impresionanți zgârie-nori finalizați în 2018 în lume. Aproape 32% cuprind spații rezidențiale

  • Corina Vârlan
    Corina Vârlan
  • 21 ianuarie 2019
  • 6 Min

Numărul zgârie-norilor construiți la nivel mondial este în continuă creștere în ultimul deceniu. În 2018, s-au finalizat 143 de asfel de clădiri, cu înălțimi de cel puțin 200 de metri, potrivit datelor Council of Tall Buildings and Urban Habitat (CTBUH).

zgarie-nori finalizati 2018

În total, la ora actuală în lume există 1.478 de clădiri înalte de 200 sau peste 200 de metri, numărul lor crescând exponențial în ultimii ani. În 2010, spre exemplu, existau la nivel mondial doar 614.

Tot anul trecut, s-au construit și 18 „super zgârie-nori”, clădiri cu înălțimi de peste 300 de metri.

Cele mai multe clădiri de peste 200 de metri au fost finalizate, conform datelor CTBUH, în Asia, mai exact 76% din total, fapt ce menține regiunea pe primul loc în top la acest capitol și în 2018.

topul celor mai inalte cladiri finalizate in 2018
Infografic: CTBUH – topul celor mai înalte 20 de clădiri finalizate în 2018

Locul al doilea este ocupat de America de Nord (11,2%), regiunea fiind urmată de Orientul Mijlociu (9,1%).

În Europa a fost finalizat un singur zgârie-nori, potrivit raportului. Este vorba despre Nurol Life, clădire cu o înălțime de 220 de metri localizată în Istanbul, Turcia.

China, un motor al dezvoltării

Așa cum s-a întâmplat și în ultimii ani, China rămâne țara în care s-a dezvoltat cel mai mult acest segment. Din total, 88 de clădiri cu o înălțime de cel puțin 200 de metri au fost finalizate aici în 2018, cea mai înaltă dintre acestea fiind localizată în Beijing. Este vorba despre turnul China Zun care se ridică până la 528 de metri înălțime.

Locul al doilea în clasament este ocupat de Statele Unite ale Americii, cu 13 zgârie-nori cu o înălțime de cel puțin 200 de metri. Topul este completat de Emiratele Arabe Unite, unde în ultimul an au fost finalizate 10 astfel de imobile.

Spre comparație, cea mai înaltă clădire din România se află în București și ajunge la doar 137 de metri înălțime. Este vorba despre Floreasca City Sky Tower.

În 2019, este așteptată finalizarea a șapte zgârie-nori cu înălțimi de peste 400 de metri. Cel mai mare dintre aceștia se construiește în Sankt Petersburg, Rusia. Este vorba despre Lakhta Center care va avea 87 de etaje și o înălțime de 462 de metri.

Spații de birouri în marii zgârie-nori ai lumii

Cei mai mulți zgârie-nori finalizați în 2018 cuprind spații de birouri. Este vorba despre 60 dintre clădirile inaugurate, cu înălțimi de cel puțin 200 de metri.

cladiri finalizate spatii birouri
Infografic: CTBUH

Aproape 32% dintre clădirile finalizate pe parcursul anului trecut dispun de funcțiuni rezidențiale. În plus, 35 de zgârie-nori au fost construiți pe baza unor proiecte mixte.

Citește și: Se vinde unul dintre cei mai cunoscuți zgârie-nori din America. A fost construit în urmă cu aproape 90 de ani

Citește și: Locuințe la vânzare cu prețul de 1 dolar în orașul natal al lui Michael Jackson

Citește și: Cine este primul agent imobiliar care a ajuns în Cartea Recordurilor? A vândut într-un an peste 3.500 de locuințe

Vezi detalii
[addtoany]
salarii constructii 2019

Previous Post

Străinii caută lucrători în construcții și promit chiar și...

Next Post

Imobiliare.ro și Analize Imobiliare lansează în colaborare cu Primăria...
conferinta de presa raport analize imobiliare
Corina Vârlan

Written by

Corina Vârlan

Cu o experiență de 12 ani în presa online, comunicare și content marketing, s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în urmă cu 6 ani și ocupă, în prezent, funcția de Content Manager. Corina își concentrează activitatea pe subiecte de interes atât pentru cei aflați în căutarea unei locuințe, cât și pentru proprietari sau chiriași, pe care îi ține la curent cu cele mai noi informații din sectorul de real estate. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)

Recent Posts

  • Piața imobiliară
    STUDIU Imobiliare.ro: Câtă încredere mai au românii în dezvoltatori și...
    • 25 noiembrie 2025
    • 8 Min
  • Piața imobiliară
    Investițiile publice și private remodelează peisajul urban din Iași: peste...
    • 25 noiembrie 2025
    • 9 Min
  • Piața imobiliară
    Investiții imobiliare de peste 425 milioane euro în România. Cum...
    • 20 noiembrie 2025
    • 4 Min
  • Piața imobiliară
    Volumul lucrărilor de construcții, în creștere la nivel național
    • 20 noiembrie 2025
    • 3 Min
  • Piața imobiliară
    Tranzacție cu criptomonede pe piața rezidențială din Brașov
    • 20 noiembrie 2025
    • 2 Min
  • Piața imobiliară
    Investiție de 130 milioane euro în nordul Capitalei. Ce construiește...
    • 20 noiembrie 2025
    • 3 Min
  • Piața imobiliară
    Indicele Imobiliare.ro: Prețurile apartamentelor se stabilizează în marile orașe, după...
    • 3 noiembrie 2025
    • 6 Min
  • Piața imobiliară
    În cât timp vinzi un apartament? Orașul unde o singură...
    • 30 octombrie 2025
    • 6 Min