Al cincilea eveniment al seriei CPI Regional 2019 se apropie cu pași repezi. Ne întâlnim pe 1 octombrie la București pentru a face networking, pentru a analiza situația pieței rezidențiale la nivel local, dar și pentru a pune în discuție subiecte de interes, atât pentru agenții imobiliari, cât și pentru dezvoltatori. Nu va lipsi de la CPI București 2019 panelul dedicat liderilor locali în real estate, iar printre speakerii invitați să ia parte la dezbateri va fi prezentă și Mădălina Cheptea, Managing Partner Raich&Raich Premium Real Estate.
Mădălina Cheptea are 15 ani de experiență în imobiliare și este doctor în economie. Ea a primit titlul de doctor în economie de la Academia de Studii Economice din București, cu distincția “Magna cum laude”, și a publicat o lucrare de cercetare științifică intitulată “Piața imobiliară locomotivă a economiei românești”.
Managing Partnerul Raich&Raich Premium Real Estate are și un titlu de Master of Business Administration conferit de Universitatea din Seattle și timp de șase ani a coordonat trei dintre birourile Coldwell Banker Affiliates of Romania.
Cheptea este unul dintre cei doi fondatori ai Raich&Raich Premium Real Estate. Ea a pus bazele agenției din București alături de Dricey Rauh, care se bucură de expertiză în domeniul construcțiilor, pe piața din România, dar și pe cea din Austria.
Evenimentul CPI București 2019 va fi organizat pe data de 1 octombrie la Hotelul Marshal Garden din Capitală, în intervalul 08.00 – 14.30. Află mai multe detalii despre eveniment AICI.
Participarea este gratuită, dar se poate face doar pe bază de înscriere. Numărul de locuri disponibile este limitat. ÎNSCRIE-TE ACUM!
#CPIBucurești2019: Octavian Bădescu, Freedom Group Real Estate, participă la panelul de dezbateri
Nu ai participat până la acum la un eveniment CPI? Iată cum a fost anul trecut atmosfera la București:
În 2019 sărbătorim 10 ani de evenimente marca CPI, prin intermediul cărora venim în sprijinul comunității cu informații de calitate, soluții, oportunități de networking, noutăți și încercăm să le oferim participanților toate instrumentele necesare creșterii business-urilor lor în real estate, dar și dezvoltării lor personale.
Anul trecut, 1.000 de profesioniști în real estate au participat la întâlnirile organizate de noi în șase dintre principalele orașe ale țării – Timișoara, București, Constanța, Brașov, Iași și Cluj-Napoca.