Light Dark

Procesul de jurizare pentru acordarea trofeelor Galei Profesioniștilor în Imobiliare 2020 a ajuns la final. Le mulțumim membrilor celor două jurii care au analizat și punctat individual rezultatele celor care s-au înscris în concurs.

Rezultatele au fost centralizate, iar finaliștii rămași în cursă pentru cele mai râvnite premii din real estate-ul românesc au fost anunțați pe site-ul dedicat Galei Profesioniștilor în Imobiliare 2020. AFLĂ DACĂ EȘTI UNUL DINTRE FINALIȘTI

Păstrăm secretă identitatea câștigătorilor. Vei afla cine va urca pe scenă pentru a-și ridica trofeul chiar în timpul evenimentului. Gazda Galei Profesioniștilor în Imobiliare 2020 va fi cunoscuta prezentatoare TV Corina Caragea.

Candidații au avut oportunitatea de a se înscrie în concurs în perioada 19 decembrie 2019 – 16 februarie 2020. Specialiști în domeniu și membri ai echipei Imobiliare.ro s-au reunit pe 25 februarie, la Timișoara, pentru jurizare.

Foto: Membrii juriului Galei Profesioniștilor în Imobiliare 2020

Candidaturile pentru premiile din categoria “Agenții imobiliare” au fost analizate de:

  • Andrei Rusu – președintele ales al Asociației Profesionale a Agenților Imobiliari din România

Organizația din care face parte Andrei Rusu a împlinit anul trecut 10 ani de activitate și a ajuns să includă peste 160 de membri la nivel național. APAIR susține sistemul de lucru de reprezentare exclusivă și este partenerul local al National Association of Realtors (NAR), cea mai mare asociație de profil din Statele Unite, la care au aderat peste 1 milion de agenți imobiliari.

  • Tiberiu Atănăsoae – Director Marketing, XCity Towers

Tiberiu Atănăsoae are o experiență de aproape 10 ani în marketing, PR și jurnalism. El activează în industria imobiliară din martie 2019, iar în prezent conduce departamentul Marketing & Sales la XCity Towers.

  • Călin Centea – Director vânzări, ISHO Timișoara

Cu o experiență vastă în imobiliare, în special în zona de consultanță, Călin Centea s-a alăturat echipei de vânzări ISHO în anul 2016.

  • Viorel Mohorea – Condominium Sales Project Manager, SVN România

Viorel Mohorea este activ pe piața imobiliară din București de peste opt ani, perioadă în care a fost implicat în procesele de consultanță și de vânzare aferente mai multor proiecte rezidențiale importante la nivel local, precum Cosmopolis și Belvedere Residence. El a ocupat funcția de Proiect Manager pentru divizia New Homes din cadrul Coldwell Banker Affiliates of Romania, iar pe parcursul anului trecut s-a alăturat noii echipe SVN România, pe poziția de Condominium Sales Project Manager.

  • Radu Andrei – Managing Partner Imobiliare.ro

Cofondator Imobiliare.ro, Radu este activ de peste 20 de ani în dezvoltarea portalului. De 10 ani el coordonează dezvoltarea serviciilor oferite de Imobiliare.ro partenerilor săi.

  • Sebastian Ungureanu – Regional Sales Manager Imobiliare.ro

Sebastian Ungureanu este activ în piața imobiliară de peste 20 de ani, cu experiență în agenții imobiliare (CBRE, GVA ASCO), dar și în vânzarea de locuințe noi pentru dezvoltatori de renume (Greenfield, Laguna Residence). El este licențiat în Managementul Afacerilor cu un Master în Economia Proprietăților Imobiliare. Sebastian lucrează în domeniul portalurilor imobiliare de 10 ani, iar de 3 ani face parte din echipa Imobiliare.ro

  • Sebastian Pascu – Product Manager Imobiliare.ro

Cu o experiență de 10 ani în vânzări și Customer Relationship Management, Sebastian Pascu a preluat poziția de consultant vânzări în cadrul Imobiliare.ro din 2018. În urma performanței sale și a feedback-ului primit, el este acum manager de produs pentru serviciile dedicate dezvoltatorilor, o divizie importantă a portalului, cu focus principal pe satisfacerea nevoilor și așteptărilor clienților.

Candidaturile pentru premiile din categoria “Dezvoltatori imobiliari” au fost analizate de:

  • Eugen Encuțescu – fondator și vicepreședinte al Comunității Elitelor Imobiliare din România

Eugen Encuțescu și-a început cariera în real estate încă de la vârsta de 19 ani. Acesta este membru fondator și ocupă poziția de vicepreședinte în cadrul CEIR, organizație care își propune să reunească brandurile de succes din principalele orașe ale țării și să depună eforturi susținute atât în vederea standardizării domeniului, cât și pentru îmbunătățirea percepției clienților.

  • Andreea Comșa – CEO Premier Estate Management

Andreea Comșa s-a remarcat prin lansarea companiei Premier Estate Management în 2008, în plină criză imobiliară, și prin performanțele în vânzări obținute prin preluarea mai multor proiecte aflate în diferite stadii la acea perioadă.

  • Rudolf Gräf – arhitect, Vitamin Architects

Rudolf Gräf a obținut diploma de arhitect la universitatea tehnică Graz în 2005 și este co-fondator Vitamin Architects in Timișoara. A lucrat în programe internaționale de dezvoltare și regenerare urbană începând cu 2007. Din 2016 până în 2019 a fost mentor în cadrul Canactions School of Urban studies. Din 2010 până în 2018 a fost vicepreședinte al Ordinului Arhitecților din România.

  • Georgian Marcu – Broker/Owner, Green Angels

Georgian Marcu activează pe piața imobiliară din anul 2005, iar din 2007 este antreprenor. El a fondat compania de consultanță imobiliară Green Angels, specializată pe zona de nord a Bucureștiului și pe proprietăți speciale din punct de vedere arhitectural.

  • Daniel Crainic – CMO Imobiliare.ro

Daniel Crainic este specialist în marketing și coordonează Departamentul de marketing și comunicare al Imobiliare.ro. El are peste 15 ani de experiență, dintre care 12 au fost dedicați industriei imobiliare online.

  • Anca Pascu – Head of Sales Imobiliare.ro

Anca Pascu are mai bine de 20 de ani de experiență în vânzări, dintre care peste 12 ani petrecuți în domeniul imobiliar. Ea a fost Directorul Național de Vânzări pentru Century 21 în România, cea mai mare rețea la nivel mondial la momentul respectiv din real estate, apoi a ocupat funcția de Director Național de Vânzări pentru Impact Developer&Contractor. Ulterior, a lucrat ca Sales Manager în cadrul diviziei Erste Bank dedicate imobilelor executate silit și a dezvoltat toată infrastructura de sales necesară pentru vinderea proprietăților respective. De șase ani, Anca s-a alăturat echipei Imobiliare.ro.

La categoria „Oameni în imobiliare” nominalizarea câștigătorilor va fi realizată în baza deciziei comune luate de membrii celor două jurii.

Gala Profesioniștilor în Imobiliare 2020 va fi organizată pe 3 aprilie, la Hotelul Radisson Blu din Capitală. Poți participa la eveniment chiar dacă nu ai aplicat pentru unul dintre premii. Atenție însă, numărul locurilor disponibile este limitat! REZERVĂ ACUM UN LOC 

Îți reamintim că CPI se va extinde pe durata a trei zile anul acesta. Dăm startul evenimentelor pe 1 aprilie, la Hotelul Radisson Blu din București, cu o conferință organizată de echipa Analize Imobiliare, platforma de real estate intelligence lansată de Imobiliare.ro, în parteneriat cu Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România.

Pe 2 aprilie se desfășoară conferința CPI Național 2020. Gazda evenimentului va fi Alex Dima, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști de investigație din România, producător al emisiunii „România, te iubesc!” și Senior Corespondent al Știrilor ProTV. CONSULTĂ AGENDA COMPLETĂ ȘI LISTA SPEAKERILOR 

Pe 3 aprilie ne vedem la Gala Profesioniștilor în Imobiliare 2020, dar organizăm pentru tine și o serie de workshop-uri. Învață de la traineri de top cele mai eficiente modalități de promovare în mediul online și de negociere. AFLĂ DETALII DESPRE WORKSHOP-URILE CPI