Light Dark

Săptămâna viitoare suntem alături de reprezentanții agențiilor imobiliare, dezvoltatori și investitori la evenimentul Imobiliare.ro HUB Brașov, cel mai așteptat pe plan local dedicat exclusiv profesioniștilor. Pe lângă date de actualitate despre tendințele identificate în Brașov, discutăm alături de lideri din real estate și despre principalii factori care influențează la ora actuală piața imobiliară și despre perspectivele sale de viitor. 

Unul dintre cele mai așteptate momente din cadrul evenimentului regional Imobiliare.ro HUB Brașov este, în fiecare an, cel al dezbaterilor cu reprezentanți ai principalelor companii active în domeniu pe plan local.

La întâlnirea din 12 octombrie, de la Hotelul Qosmo, ne propunem ca tema discuțiilor din cadrul panelului moderat de Răzvan Ionescu, CCO Imobiliare.ro, să fie “Cumpărătorul, între TVA 9% și finanțare pusă sub semnul întrebării. Cum este afectată piața rezidențială?”. Iată care vor fi speakerii ce ne vor fi alături pe scena Imobiliare.ro HUB Brașov.

Alexandru Muntean ocupă funcția de Managing Partner în cadrul iAdvise, unul dintre principalii jucători din sectorul de real estate din Brașov, cu expertiză atât pe piața rezidențială, cât și pe segmentul comercial. Echipa iAdvise dispune de peste 10 ani de experiență în domeniu și s-a implicat activ inclusiv în dezvoltarea de proiecte imobiliare.

La gala Imobiliare.ro Awards, organizată în luna mai, iAdvise a fost desemnată “Agenția imobiliară a anului 2022 în Brașov”.

David Grigorescu este unul dintre experții apreciați din industria imobiliară din România. El activează în acest domeniu încă din 2003 și este specializat pe reprezentarea exclusivă a vânzătorului. La Imobiliare.ro HUB Brașov David Grigorescu va reprezenta Asociația Profesională a Agenților Imobiliari din România (APAIR).

APAIR a fost înființată în anul 2009, după modelul National Association of REALTORS, cea mai mare asociație profesională din Statele Unite ale Americii.

Răzvan Calița are peste 13 ani de experiență în real estate și ocupă funcția de Managing Partner SVN România – Brașov. SVN România este una dintre cele mai mari companii de consultanță imobiliară din țara noastră și face parte din grupul SVN International Corp. cu peste 200 de birouri și mai bine de 1.600 de angajați.

Sorin Cristea este un specialist cu peste 25 de ani de experiență în management general, vânzări, achiziții și project management. Acesta a condus și coordonat departamente comerciale, dar și de producție și a planificat și implementat bugete și strategii de vânzare la nivel național și de grup internațional. În prezent, Cristea ocupă funcția de Chief Executive Officer Maurer Imobiliare.

Maurer Imobiliare este o companie cu 15 ani de prezență pe piața de real estate, care a dezvoltate proiecte în șase orașe din țară, respectiv în Brașov, Constanța, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Sighișoara și Sibiu. Peste 10.400 de apartamente au fost vândute în ansamblurile rezidențiale marca Maurer.

Cristina Neamțu activează în real estate din anul 2014 și este specializată pe segmentul rezidențial. Ea este broker-ownerul Kronhouse Real Estate, agenție cu o echipă tânără, care își dorește să schimbe în bine percepția agentului imobiliar în România. Neamțu poartă titulatura de Realtor fiind unul dintre membrii Asociației Profesionale a Agenților Imobiliari din România și este home stager acreditat.

Dezbaterile vor fi unele interactive, iar cei din sală vor putea să pună întrebări invitaților în timp real, folosind telefonul mobil. Acestea vor fi preluate și publicate pe un ecran, iar speakerii vor răspunde în cel mai scurt timp.

Agenda completă a evenimentului Imobiliare.ro HUB Brașov poate fi consultată aici.

Îți reamintim că participarea la Imobiliare.ro HUB Brașov este gratuită, dar se poate face doar pe bază de înscriere. REZERVĂ AICI UN LOC în sală!