Light Dark

Conacele din România, adevărate comori arhitecturale, sunt adesea lăsate în paragină și ajung să fie vândute la prețuri mici. Unul dintre acestea se regăsește chiar în județul Prahova. Este vorba despre Conacul din Ceptura, o proprietate încărcată de istorie și de povești de viață care a aparținut boierului Dumitru Minculescu și care astăzi este listată pe Imobiliare.ro la prețul de 129.000 de euro. Poți vedea reportajul video aici.

Povestea Conacului din Ceptura de Jos este una bogată în istorie și transformări, reflectând destinul unei familii boierești – familia Minculescu. Situat strategic în inima zonei viticole din Prahova, proprietatea impresionează prin frumusețea arhitecturală care amintește de epoca sa de glorie. Cu toate acestea, destinul său a fost marcat de evenimentele istorice, inclusiv de regimul comunist, care și-a pus amprenta asupra lui.

“Vestea proastă este că nu a scăpat nici el de regimul comunist și de consecințele nefaste ale acestuia… asta pentru că, într-o noapte a anului 1949, noaptea  „ridicării boierilor” cum a rămas ea în memoria localnicilor, boierul Minculescu a fost ridicat de comuniști din locuința sa și dus la București unde i s-a stabilit domiciliu forțat. Și ghici ce?! I s-a confiscat și întreaga avere, inclusiv Conacul, viile și… tot vinul învechit și neînvechit.  Și așa a fost scrisă o altă pagină din viața Conacului , începând un nou capitol cu titlul Mărire și Decădere,” povestește Iulian Niculae, consultant imobiliar Realtor.

După ani de stăpânire de către întreprinderile de stat și ulterior de către o societate pe acțiuni, conacul a fost retrocedat în cele din urmă moștenitorilor familiei Miculescu în 2011. Cu toate acestea, trecerea timpului a lăsat urme adânci asupra clădirii care a suferit degradări semnificative.

Arhitectura conacului păstrează încă elemente caracteristice ale caselor tradiționale prahovene, dar se remarcă și influențe orășenești. Totuși, surprinzător, conacul nu a fost clasat ca monument istoric, chiar dacă este o parte semnificativă a patrimoniului local.

Dumitru Minculescu, boierul care a locuit aici, este amintit ca un om generos, care a ajutat comunitatea în timpuri dificile, oferind alimente și băuturi celor care lucrau pe moșia sa. Aceste povești adaugă nuanțe de culoare vieții conacului și a locuitorilor săi.

Astăzi, eforturile sunt îndreptate către restaurarea și revitalizarea conacului, pentru a-i reda gloria sa trecută și pentru a-l împărtăși cu generațiile viitoare.

În acest moment, la vânzare, pe Imobiliare.ro, regăsim aproape 100 de conace, cele mai multe localizate în județele Brașov și Prahova. Dintre acestea, peste 30 sunt construite în perioada 1884-1943 și necesită renovări, iar prețurile de vânzare pornesc de la câteva zeci de mii de euro și pot ajunge până la sute de mii de euro.