Altele

Cât costă casa construită în Perla Carpaților de către ”arhitectul Sinaiei”?

  • Andrei Panait
    Andrei Panait
  • 14 noiembrie 2017
  • 5 Min

Unul dintre cei mai prolifici arhitecți de la începutul secolului trecut, Paul Smărăndescu, și-a construit o vilă în Sinaia în 1915. Astăzi, 102 ani mai târziu, este de vânzare la un preț de pornire de 500.000 de euro.

vila smarandescu

Edificată în anul 1915 pe o suprafață de teren de 7.779 de metri pătrați, vila cu o suprafață construită de 457 de metri pătrați și o suprafață utilă de 282 de metri pătrați, cu o amprentă la sol de 120 de metri pătrați, este scoasă la vânzare de către Artmark Historical Estate la un preț de pornire de 500.000 de euro. Prețul estimat de vânzare este cuprins în intervalul 800.000-1.000.000 de euro.

vila smarandescu 2

”Cu siguranță însă, cel mai legat sufletește de Sinaia a fost Paul Smărăndescu, unul dintre cei mai prolifici arhitecți de la începutul secolului al XX-lea, titular a peste 120 de proiecte, arhitect-șef al orașului Sinaia și autor al primului Plan Director de Sistematizare al comunei Sinaia, aprobat de primărie în 1933, împreună cu Regulamentul de Construcții și Alinieri. În anul 1913, Paul Smărăndescu construiește prima dintre cele 10 vile proiectate în Sinaia, avându-l ca antreprenor pe Vladimir Bortnowski. Este începutul unei îndelungate și fructuoase colaborări între cei doi, într-o vreme în care noțiunea de echipă, de la zidar la antreprenor, de la arhitect la tâmplar, avea o altă semnificație și când respectul față de meserie o făcea să fie, într-adevăr, brățară de aur. Fiind o prezență constantă, în 1915 își construiește la Sinaia, împreună cu cumnatul său, propria casă. Îl găsim în 1938, în atelierul său din mansardă, cel decorat cu lambriu și mobilier din brad, executat de tâmplarul Gheorghe Gătej, desenând planurile, stranele și mobilierul pentru biserica Sfântul Ilie, denumită mai târziu Catedrala Bucegilor, proiect donat de arhitect comunității, așa cum a făcut și cu planurile pentru piața orașului.
Prin atitudinea sa față de arhitectură, dar și prin dragostea și respectul față de oraș, Paul Smărăndescu a fost o adevărată binecuvântare, putând fi considerat și azi „arhitectul Sinaiei”, scrie arhitectul Dan Manea, Sinaia în ”Orașul Elitelor. Arhitectură și Istorie”, București 2016, pp 102-103, potrivit site-ului Artmark Historical Estate.

anexa vila smarandescu

Destinația vilei cu două demisoluri, parter, două etaje și mansardă; cu opt camere și cinci băi, cu o casă mică aneă, parter și un etaj, în suprafață de 100 de metri pătrați poate fi casă de vacanță, centru de evenimente, complex multifuncțional, complex turistic, hotel, pensiune sa reședință multifamilială.

Vedeți mai multe fotografii, inclusiv de arhivă, AICI.

Foto: Artlight Concept

Vezi detalii
[addtoany]

Previous Post

În ce orașe se găsesc cele mai mari si...

Next Post

Profilul cumpărătorilor care își caută o locuință nouă online....
Andrei Panait

Written by

Andrei Panait

Senior editor

Recent Posts

  • Altele
    Energie feminină pentru imobiliare la cel mai înalt nivel. Cum...
    • 8 aprilie 2024
    • 6 Min
  • Altele
    Energie feminină pentru imobiliare la cel mai înalt nivel. Calitățile...
    • 28 martie 2024
    • 5 Min
  • Altele
    Un nou webinar „Întreabă expertul”, organizat de Imobiliare.ro. Capcanele din...
    • 25 martie 2024
    • 2 Min
  • Altele
    SudRezidențial intră pe piața închirierilor în regim hotelier. Ce proprietăți...
    • 11 martie 2024
    • 5 Min
  • Altele
    Cerere în creștere cu 50% pe segmentul nou în aceste...
    • 27 februarie 2024
    • 4 Min
  • Altele
    Vrei să participi la The Trends Forum 2024, dar nu...
    • 13 februarie 2024
    • 4 Min
  • Altele
    Tendințe pe segmentul rezidențial nou, prezentate de Imobiliare.ro la The...
    • 13 februarie 2024
    • 3 Min
  • Altele
    Seria „Întreabă expertul” continuă cu o discuție despre creditele ipotecare
    • 8 februarie 2024
    • 2 Min