Light Dark

Bucureștenii petrec, în medie, 46 de minute încercând să ajungă zilnic de acasă la birou, cu 10 minute mai mult decât consideră rezonabil, și parcurg în acest timp circa 10,7 kilometri. Din dorința de a reduce durata de timp necesară pentru a ajunge la muncă, 22% dintre angajați au ajuns inclusiv să închirieze sau chiar să cumpere o locuință mai aproape de birou. Iar dacă ar avea de ales, ar “fugi” de unii dintre marii poli de business ai Capitalei, inclusiv de zona Piața Presei pentru care investitorii și dezvoltatorii au planuri mari de viitor atât pe segmentul office, cât și pe cel rezidențial.

angajati cladiri de birouri bucuresti

Ideal pentru cei mai mulți angajați din București ar fi să lucreze în centrul orașului, în zona Tineretului-Unirii-Universitate. O altă opțiune populară ar mai fi, în rândul lor, și zona Piața Victoriei-Aviatorilor, grație accesibilității acesteia, dar, dacă ar putea să aleagă chiar ei unde să se afle sediul firmei pentru care lucrează, mulți și-ar dori să aducă biroul în cartiere-dormitor, care s-au și dezvoltat puternic în ultimii ani pe segmentul rezidențial nou, precum Militari-Drumul Taberei și Piața Muncii-Pallady-Pantelimon. De ce? În principiu, pentru a se afla mai aproape de casă, potrivit studiului “Working Habits and Commuting Patterns”, realizat de compania de consultanță Cushman&Wakefield Echinox.

Infografic: Cushman&Wakefield Echinox

Mii de locuințe noi au fost livrate deja și altele sunt în plan în aceste zone unde și prețurile se mențin, în mare parte, mai scăzute. Drumul Taberei, spre exemplu, s-a numărat în primul trimestru al lui 2019 în rândul cartierelor cu cele mai mici prețuri/mp din Capitală, mai exact de 1.060 de euro/mp, mult sub media înregistrată la nivelul orașului, de 1.320 de euro/mp. În Pantelimon s-a putut observa, în aceeași perioadă, o ieftinire cu 3% a prețurilor, conform celor mai recente date cuprinse în raportul “Piața imobiliară rezidențială T1 2019” , întocmit de Analize Imobiliare.

În zone consacrate pentru spațiile de birouri de care dispun, puțini își doresc să muncească. Circa 65.000 de persoane lucrează în clădirile de birouri din zona Pipera. Puțini ar fi dispuși să se deplaseze însă zilnic aici, dacă ar avea de ales. Conform datelor Cushman&Wakefield Echinox, doar 6% dintre cei intervievați și-ar dori să aibă biroul aici, dacă ar fi puși în situația de a alege chiar ei amplasarea sediului firmei pentru care lucrează.

De menționat este și faptul că zona Pipera Sud (Dimitrie Pompeiu), preferată în special de companiile din sectorul de outsourcing, oferă cea mai mică rată de mp per angajat, dar și că angajații din Pipera sunt cei mai dispuși să lucreze din alte locații decât de la biroul companiei.

Infografic: Cushman&Wakefield Echinox

O altă zonă în creștere pe segmentul office, Floreasca-Barbu Văcărescu, este preferată de 7% dintre angajați. Acesta este, în prezent, unul dintre cele trei mari hub-uri office cu spații moderne ale Capitalei, după numărul de angajați. Tot aici este amplasată cea mai înaltă clădire din România, care cuprinde în principal spații de birouri și se ridică până la o înălțime de 137 de m, Sky Tower.

Zona Politehnică, alături de împrejurimile sale – Orhideea, Tudor Vladimirescu, Grozăvești, a atras de-a lungul timpului investitori pe segmentul office, companii aflate în căutarea forței de muncă chiar la poarta facultăților situate aici și dezvoltatori imobiliari cu ansambluri rezidențiale dedicate, în principiu, corporatiștilor. Cele mai mari ansambluri rezidențiale s-au dezvoltat lângă Universitatea Politehnică, iar oferta a crescut de la 100 de unități livrate în 2015 la 8.000 de unități noi la sfârșit de 2017, conform datelor CBRE. Dacă ar fi însă puși în poziția de a alege, doar 9% dintre angajați ar opta ca biroul firmei pentru care lucrează să se afle aici.

Infografic: Cushman&Wakefield Echinox

Cât despre Piața Presei care, alături de zona Expoziției, este văzută ca fiind viitorul mare pol de business al Bucureștiului, unde se discută deja despre construcția unor noi spații de birouri, iar dezvoltatorii au venit cu proiecte pe segmentul medium-high și premium, doar 4% dintre cei intervievați ar dori, efectiv, să se afle sediul companiei pentru care lucrează.

Aproximativ 250.000 de persoane lucrau în aprilie 2018 în clădiri de birouri moderne, clasa A și B, în Capitală, din totalul de peste 1 milion la nivelul orașului.

Tot anul trecut, cele mai multe cereri de închiriere de spații de birouri s-au înregistrat în partea de vest a Bucureștiului. Zona a fost urmată în top de centru și de nordul orașului, conform datelor CBRE. Circa 14% dintre cererile de închiriere au fost făcute pentru spații din Pipera și 13% pentru cele din zona Victoriei-Charles de Gaulle. Anul acesta, sunt anunțate 15 proiecte cu peste 304.000 de mp în Capitală, cea mai activă zonă fiind cea de vest (48% dintre proiecte).

Doar 2% dintre angajați ajung pe jos la birou

Mijlocul de transport preferat rămâne, în București, metroul. Astfel, mai mult de jumătate dintre angajați îl folosesc pentru a ajunge la birou, în timp ce 38% se deplasează cu mașina. Important de menționat este și faptul că un număr semnificativ de persoane trebuie să schimbe mai multe miijloace de transport în comun pentru a ajunge la locul de muncă, dar și că doar 2% dintre angajați locuiesc la o distanță care le permite să meargă pe jos.

Angajații din Pipera, Băneasa și din zona Piața Presei-Expoziției petrec, în medie, mai bine de 50 de minute pe drum.

Mulți ar prefera, conform studiului Cushman&Wakefield Echinox, să ajungă la birou pe jos, pe bicicletă sau cu scuterul.

Infografic: Cushman&Wakefield Echinox

În ciuda tuturor acestor lucruri, pachetul salarial rămâne principalul criteriu luat în considerare atunci când angajații din București se gândesc să accepte un job nou, localizarea biroului nefiind pentru cei mai mulți o prioritate.

Citește și: 2018, un an extrem de prolific pentru piața de birouri din marile orașe

Citește și: România, pe locul cinci în Europa la dezvoltarea parcurilor de retail. Stocul se ridică la 1,3 milioane de mp

Citește și: Strada din Cluj-Napoca unde s-au încheiat cele mai multe tranzacții imobiliare. Valoarea lor a depășit 45 de milioane de euro