Light Dark

Prețurile locuințelor au crescut, luna trecută, în Marea Britanie în cel mai rapid ritm înregistrat din 2015 și până în prezent.

Este vorba despre un avans cu 5,8% înregistrat în luna octombrie comparativ cu perioada similară a anului trecut, aceasta fiind cea mai rapidă creștere observată în ritm anual din ianuarie 2015 și până în prezent, potrivit datelor National Building Society, citate de Sky News. În ritm lunar, prețurile au crescut cu 0,8%. În medie, o casă se vinde la ora actuală în Marea Britanie cu 227.826 de lire, echivalentul a aproape 253.000 de euro.

La baza acestei evoluții s-au aflat doi factori. În primul rând, impulsul dat pieței de cumpărătorii aflați în ultimul timp în căutarea unor proprietăți mai spațioase. Ca și în România, această tendință s-a declanșat pe fondul izolării impuse de autorități în încercarea de a combate extinderea noului coronavirus în rândul populației.

La sfârșitul săptămânii trecute, premierul Boris Johnson a anunțat că Marea Britanie a depășit oficial pragul de 1 milion de cazuri confirmate de infectare cu COVID-19. În următoarele zile, vor fi introduse noi restricții de mobilitate în rândul populației, iar localurile și magazinele neesențiale vor rămâne închise până pe 2 decembrie. Practic, se vor lua măsuri similare cu cele din primăvară, dar unitățile de învățământ vor rămâne deschise.

Al doilea factor care a influențat mersul pieței imobiliare a fost hotărârea autorităților de a majora la 500.000 de lire, echivalentul a circa 555.300 de euro, pragul de la care se aplică taxa de timbru pentru achiziția unei proprietăți. Această decizie a fost introdusă ca parte a planului guvernului de susținere a economiei în contextul pandemiei.

Această facilitate expiră însă din 31 martie 2021. Specialiștii se tem că atunci când termenul limită va fi depășit, iar guvernul nu va mai acorda sprijin angajaților și business-urilor afectate de situația generată de COVID-19, prețurile locuințelor vor înregistra o scădere abruptă.

Este posibil, totodată, ca unii cumpărători chiar să se retragă din tranzacții la începutul anului viitor, dacă vor considera că nu vor reuși să le finalizeze înainte de termenul limită pentru scutirea de la taxa pentru achiziţionarea proprietăţilor imobiliare.

Citește și: Viitorul dezvoltării urbane, în opinia președintelui mondial al FIABCI. Ce trebuie să știi despre orașele lumii

Citește și: Scăderi și de 24% la nivelul chiriilor din Budapesta în contextul pandemiei. Ce se întâmplă în România?

Citește și: Pandemia nu îi sperie pe cei care investesc în imobiliare. Acesta este cel mai atractiv oraș european