Am stat de vorbă cu Ruxandra Cleciu, președinte al Asociației Române a Agențiilor Imobiliare și manager Neocasa, despre ce lipsește sectorului rezidențial autohton.
”Asociația nu a mai fost foarte prezentă în ultimii ani, în principal din cauza dezinteresului presei în legătură cu piața imobiliară rezidențială. Astăzi, de obicei se discută despre Prima Casă, în timp ce în anii de boom mă duceam în fiecare zi la o televiziune sau la radio sau dădeam un interviu în presa scrisă”, spune Ruxandra Cleciu (foto).
ARAI a fost înființată în 1994 și, în prezent, numără aproximativ 40 de membri. ”Ajunsesem la un moment dat și la 200 de membri. Au dispărut multe agenții, iar altele și-au schimbat profilul”, explică Ruxandra Cleciu. ARAI colaborează cu National Association of Realtors din SUA în baza unui memorandum de colaborare semnat la începutul anilor ´90 – de altfel, prin USAID, asociația a beneficiat de fonduri timp de câțiva ani de la înființare – și este singura asociație membră a Confédération européenne de l’Immobilier (CEI), organizație care a fuzionat recent cu European Council of Real Estate Professions (CEPI), formând European Association of Real Estate Professions, entitate sub umbrela căreia se regăsesc 32 de organizații naționale cu peste 300.000 de membri.
De-a lungul vremii, ARAI s-a remarcat prin încercări repetate de a reglementa profesia de agent imobiliar. Când o întrebi dacă ar trebui ca agenții imobiliari să nu poată profesa fără o licență, Ruxandra Cleciu spune că soluția ar fi ca agențiile să-și asume responsabilitatea.”Ar trebui să existe niște garanții date clientului de către companie. Noi la nivelul ARAI venisem cu niște idei, am vrut să mergem pe urmele colegilor de la ANEVAR. La ei comunitatea este formată din oameni cu studii superioare, la noi într-o mai mică măsură. Nu spun neapărat că o facultate particulară, de pildă, face mai mult decât experiența unui om autodidact. Poate însă ar trebui ca, din când în când, să existe niște evaluări, pentru că lucrurile se schimbă și la nivel juridic, și din punct de vedere fiscal și acestea sunt informații pe care agenții ar trebui să poată să le dea consumatorilor”, explică Ruxandra Cleciu, adăugând că piața duce lipsă de analize făcute în mod științific. ”Este lucrul cel mai important de pe piață. Noi am vrut să facem acest lucru, într-o comisie în care veniseră și reprezentanți de la Banca Națională a României, de la Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, de la Institutul Național de Statistică. Notarii au deja un sistem de înregistrare, iar cei de la INS, dacă ar primi un eșantion suficient de mare, ar putea să prelucreze niște date. Este interesant de evaluat nu numai evoluția prețurilor, ci și modul în care acestea sunt negociate, e un aspect important, și pentru cumpărător, și pentru proprietar.”