Light Dark

Când spui imobiliare, la ce te gândești? Cărămidă, mortar și beton? Nu. Aceste lucruri par mai degrabă triviale, atunci când iei în considerare emoțiile uneori copleșitoare pe care le simt cei implicați în orice proces de vânzare-cumpărare, faptul că vise devin realitate zi de zi în imobiliare, comunități se formează și adună laolaltă oameni cu aceleași valori sau aspirații și familii reușesc să obțină acea liniște și siguranță neprețuită de acasă.

Și cine rezonează cu adevărat cu toate acestea, iar în plus are căldura și viziunea necesară pentru a aduce împreună omul și locuința potrivită? Dar răbdarea, perseverența, atenția și puterea de a planifica totul până în cel mai mic detaliu? Cu siguranță, femeia.

În luna martie sărbătorim femeile care și-au dedicat timpul și priceperea sectorului rezidențial al lumii imobiliare, lăsându-și amprenta asupra acestuia. Credem cu tărie că energia feminină este vitală în acest domeniu și ne dorim să le încurajăm pe cele care se gândesc să ia drumul unei cariere în imobiliare oferindu-le un sfat și o vorbă bună din partea altor doamne și domnișoare care fac deja performanță în real estate.

Astăzi aflăm de ce sunt imobiliarele un domeniu în care femeile pot excela de laAshton Topolinski, Head of Marketing & Branding InteRo Property Development, brand cu prezență de peste 15 ani în România, un portofoliu de active evaluat la circa 130 de milioane de euro și implicare în proiecte precum Pajurei 3 Residence, SunLight Residence, NorthLight Residence sau New Confort City.

“Femeile pot excela în imobiliare pentru că aduc creativitate și dau o inimă acestei industrii. Din poziția de Head of Marketing & Branding la InteRo Property Development observ clar că femeile din echipa mea și din echipele altor departamente văd unele situații dintr-un alt unghi fapt ce le permite să pună pe masă idei noi și să rezolve probleme într-un stil diferit”, ne-a explicat Ashton Topolinski.

“Profesionistele tind să găsească și să abordeze detalii care ar putea să le scape altora”, a mai adăugat ea.

Reprezentanta InteRo Property Development vine și cu un sfat către orice femeie care se gândește să se dedice unei cariere în imobiliare. “Folosește abilitățile și punctele forte pe care le ai în mod natural. Indiferent de segmentul industriei de real estate în care ar putea să lucreze o femeie – vânzări, marketing, construcții sau alte departamente – la sfârșitul zilei imobiliarele aduc valoare comunității”, spune Ashton Topolinski.

“Femeile din domeniul imobiliar sporesc experiența clientului asigurându-se că toți cumpărătorii se simt speciali și că nici măcar un singur detaliu nu este trecut cu vederea”, concluzionează ea.