Cu peste 15 ani de experiență ca trainer și antreprenor, Paul Vincenti a lucrat cu branduri precum KPMG, PWC, Coca-Cola, RE/MAX International, Nissan, FIMbank.
RE/MAX Romania continuă seria de evenimente educaționale specializate cu “Next Level în Real Estate 3”. ”Acest nou program de training își propune să transforme consultantul imobiliar obișnuit într-unul excepțional, eficient, educat, care să ofere valoare atât clienților cât și industriei”, spun reprezentanții companiei.
Programul se va desfășura la București (7 octombrie) și Cluj-Napoca (6 octombrie), iar trainer va fi Paul Vincenti, consultant principal și director general la PV international, organizație de formare și dezvoltare de specialitate în Malta. Cu peste 15 ani de experiență ca trainer și antreprenor, a lucrat cu toate brandurile cunoscute: KPMG, PWC, Coca-Cola, RE/MAX International, Nissan, FIMbank . ”Paul Vincenti este recunoscut ca un lider în formarea și dezvoltarea agenților imobiliari. A instruit RE/MAX Italia, RE/MAX Malta, RE/MAX Turcia, RE/MAX Viena, RE/MAX Irlanda, RE/MAX UK Sud și RE/MAX Londra”, se arată în prezentarea evenimentului.
Ce veți învăța în cursul training-ului:
- Noțiuni esențiale de time management care îți vor revoluționa modul de lucru ca agent imobiliar
- Cum își planifică specialiștii imobiliari de top timpul și activitățile zilnice
- 10 moduri de a-ți economisi timpul și a deveni mai eficient
- Cum sa-ți dezvolți o atitudine mentală de învingător
- Psihologia cumpărării – cum să închizi mai multe tranzacții și să tratezi obiecții rapid și eficient