Educat, informat și atent. Acestea sunt trei dintre principalele trăsături ale cumpărătorului de proprietăți imobiliare în 2018, în opinia lui Dan Țiganu, Associate Sales Manager Premier Estate Management.
“Clienții au început să fie foarte atenți, să prospecteze foarte mult, pentru că au unde să o facă. Dacă discutăm de un număr de proiecte disponibile pe fiecare segment de piață, raportându-ne la 2016-2017, vedem că în 2018 acesta este în creștere”, a declarat Dan Țiganu în cadrul evenimentului CPI București, la care a participat în calitate de speaker.
“Clientul este foarte educat, are mult mai multe informații la dispoziție”, a mai adăugat el în timpul discuțiilor din panelul “Puternică sau fragilă piața imobiliară rezidențială la sfârșit de 2018?”.
El a menționat, totodată, că interesul și atenția pentru calitatea unui produs sunt în creștere, fapt pe care îl consideră de bun augur.
Cât despre perioada de timp necesară încheierii unei tranzacții, Dan Țiganu spune că în ultimul timp s-a putut observa o extindere a acesteia.
“Am văzut foarte clar că durata procesului de vânzare a crescut. Dacă altă dată aveai un proces de vânzare care se extindea pe 2 săptămâni, acum este posibil să ajungă la 3-6 săptămâni”, a explicat reprezentantul Premier Estate Management la CPI București, fapt pe care îl explică, în principal pe baza dorinței tot mai mari a clienților de a prospecta bine piața înainte de a lua decizia de a cumpăra o proprietate.
În opinia sa, perioada concediilor nu influențează atât de mult acest aspect, pentru că un concediu durează 2 săptămâni nu 2-3 luni. În plus, spune el, o încetinire a numărului de tranzacții nu trebuie să împiedice echipele de vânzări să fie mereu pregătite.
“Echipele de vânzări în astfel de momente trebuie antrenate pentru a fi pregătite pentru lunile următoare. Dacă în august nu există o activitate sau un număr de tranzacții pe măsura așteptărilor, nu ne împiedică nimic să pregătim terenul pentru septembrie-octombrie”, a conchis Dan Țiganu.
Seria de evenimente CPI continuă cu noi întâlniri organizate pentru profesioniștii în imobiliare din Brașov, Iași și Cluj-Napoca. Nu te-ai înscris până acum? O poți face AICI.
La evenimentele regionale sunt așteptați atât reprezentanți ai agențiilor imobiliare, cât și dezvoltatori pentru a lua pulsul pieței și pentru a afla ce soluții noi de lucru online propunem pentru creșterea cotei de piață și cum pun acestea în valoare calitatea de profesionist a celor care oferă servicii de calitate.
CPI a devenit cea mai puternică şi mai mare comunitate imobiliară, locul în care specialiștii în domeniu se cunosc, pun bazele unor relaţii de business, colaborează şi identifică ideile care îi vor ajuta în dezvoltarea personală, profesională şi în creșterea business-ului. Sute de persoane au participat doar anul trecut la aceste evenimente regionale.