Light Dark

Numărul imobilelor tranzacționate la nivel național a crescut pe parcursul lunii trecute. Peste 12.000 de case, terenuri și apartamente au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare doar în zona București-Ilfov. Alte circa 2.700 s-au tranzacționat pe piața din Cluj. 

Luna trecută au fost vândute, la nivel național, 48.568 de imobile, potrivit datelor publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Numărul tranzacțiilor crește, astfel, semnificativ față de cel înregistrat în decursul lunii august și se menține peste nivelul din septembrie 2019.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost realizate, așa cum era de așteptat, în București și în județul Ilfov. În total, în Capitală și în localitățile din împrejurimi s-au tranzacționat 12.240 de case, terenuri și apartamente.

Evoluții interesante s-au putut observa la nivelul piețelor din Bacău și Constanța. În cazul primului județ, în luna septembrie s-au tranzacționat cu circa 1.000 de imobile în plus față de perioada corespunzătoare a anului trecut. Diferența poate fi pusă, în principal, pe seama numărului mai mare de terenuri vândute aici.

În Constanța s-au tranzacționat cu 622 de imobile în plus comparativ cu același interval de timp, creșterea fiind pe plan local cu 53%.

Tot în septembrie, în 16 județe din țară s-au vândut mai puține imobile decât în perioada similară a anului trecut, cea mai mare scădere fiind înregistrată în cazul județului Ilfov. O reducere destul de importantă a numărului de imobile tranzacționate s-a putut observa și în Brașov și în Iași.

Topul județelor unde s-au vândut cele mai multe imobile în luna septembrie:

  1. București: 8.886 imobile vândute (422 de imobile în plus față de septembrie 2019; 5%)
  2. Ilfov: 3.354 (-1.175 imobile față de septembrie 2019; -26%)
  3. Cluj: 2.726 (252 imobile în plus față de septembrie 2019; 10%)
  4. Brașov: 2.557 (-627 imobile față de septembrie 2019; -20%)
  5. Timiș: 2.486 (19 imobile în plus față de septembrie 2019; 1%)
  6. Constanța: 1.806 (622 imobile în plus față de septembrie 2019; 53%)
  7. Bacău: 1.578 (1.005 imobile în plus față de septembrie 2019; 175%)
  8. Dolj: 1.480 (250 imobile în plus față de septembrie 2019; 20%)
  9. Suceava: 1.327 (214 imobile în plus față de septembrie 2019; 19%)
  10. Iași: 1.179 (-517 imobile față de septembrie 2019; -30%)

În 17 județe din țară s-au tranzacționat peste 1.000 de imobile în septembrie, conform datelor ANCPI.

Cele mai puține vânzări de imobile au apărut în județele Olt și Caraș-Severin, unde s-au tranzacționat sub 90, respectiv sub 200 de case, terenuri și apartamente la începutul toamnei.

De menționat este și faptul că numărul terenurilor intravilane fără construcții vândute luna trecută a fost mai mare decât cel înregistrat în perioada similară din 2019, în timp ce numărul unităților individuale a scăzut.

Sursă: ANCPI

De la începutul anului, 381.592 de case, terenuri și apartamente au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare la nivel național. În ciuda celor șapte luni de pandemie, diferența rămâne destul de mică dacă ne raportăm la intervalul ianuarie-septembrie 2019. Este vorba despre 1.404 imobile în minus.

Citește și: Luna septembrie a adus scumpiri în trei mari orașe din țară. Piața din Capitală se menține relativ stabilă

Citește și: Unele dintre cele mai mari orașe europene, la un pas de o bulă imobiliară

Citește și: Apartamente cu aproape 50% mai scumpe în Sofia în doar patru ani. Ce se întâmplă la București?