Dezvoltatorul Hagag Development Europe începe construcția proiectului rezidențial H Pipera Lake, urmând astfel să livreze în următorii ani 1.350 de noi apartamente în zona de nord a Capitalei cu o investiție de 90 de milioane de euro.
H Pipera Lake este cel mai amplu proiect al companiei pe piața locală și ar urma să fie dezvoltat în trei faze, pe un teren cu o suprafață de 5,7 hectare localizat chiar pe malul lacului Pipera.
În prima etapă de dezvoltare vor fi construite cinci dintre cele 17 clădiri ale proiectului, cu regim de înălțime P+6E+7R.
În total, acestea cuprind 390 de unități, de la studiouri duble la apartamente cu 2 și 3 camere. Finalizarea lucrărilor este așteptată la sfârșitul anului viitor.
Dezvoltatorul Hagag Development Europe, parte a grupului israelian Hagag, este implicat pe piața locală în achiziționarea, dezvoltarea și renovarea unor imobile și proiecte care implică o investiție de peste 150 de milioane de euro.
Din portofoliul companiei fac parte proiectele H Pipera Forest și H Victoriei 139. Primul dintre acestea implică dezvoltarea unui ansamblu cu 840 de apartamente premium, situate în 12 clădiri, și cu mai bine de 1.000 de locuri de parcare. Și acest ansamblu rezidențial va fi construit tot în zona de nord a Bucureștiului.
H Victoriei 139 este un proiect rezidențial de tip boutique, localizat chiar în centrul Capitalei, pe Calea Victoriei. Proiectul implică renovarea, consolidarea și modernizarea unei clădiri existente deja, păstrând arhitectura originală a fațadei.
În portofoliul dezvoltatorului poate fi găsit, tot în Capitală, și un proiectul office. Este vorba despre H Victoriei 109 pentru care startul lucrărilor s-a dat în vara anului trecut.
Și de această dată un imobil amplasat pe Calea Victoriei este consolidat și modernizat de Hagag cu o investiție de peste 8 milioane de euro.
Citește și: Prețurile apartamentelor s-au majorat în iulie. Bucureștiul, pe primul loc în clasamentul scumpirilor