Apetitul cumpărătorilor pentru apartamentele noi disponibile în Timișoara a fost tot mai mare pe parcursul anului trecut. Locuințele s-au vândut bine și s-au înregistrat ușoare majorări ale prețurilor. Există însă, în continuare, unele disfuncționalități în piață, fapt ce poate fi remarcat, de exemplu, la nivelul prețurilor de pe segmentul rezidențial vechi care sunt, la ora actuală, apropiate sau chiar le depășesc uneori pe cele ale unităților nou construite, dar și acestea se vor rezolva în timp, pe măsură ce piața se va maturiza, este de părere Ovidiu Șandor, fondatorul Mulberry Development, companie care dezvoltă proiectul multifuncțional ISHO în orașul de pe Bega. Iată care sunt așteptările și obiectivele sale în 2019.
“Ne așteptăm la un an relativ stabil în 2019. Cererea este în continuare ridicată, dar nu mai vorbim de entuziasmul pe care l-am văzut acum doi ani”, ne-a declarat Ovidiu Șandor.
“Ritmul actual este unul sustenabil și sănătos pentru ansamblul pieței”, a mai adăugat fondatorul Mulberry Development. În plus, cumpărătorii sunt mult mai interesați, în ultima perioadă, să se informeze cât mai bine înainte de a lua decizia finală de achiziție, tendință care, în opinia sa, este de încurajat.
Șandor susține că prețul nu a mai rămas principalul criteriu luat în considerare de către cei aflați în căutarea unei locuințe, aceștia analizând și înțelegând mult mai bine, în prezent, conceptul de locuire propus de către dezvoltator.
“Pe măsură ce în piață apar și se livrează concepte integrate, proiecte mari multifuncționale, cu un amplasament foarte bun, cumpărătorii vor deveni din ce în ce mai exigenți. Există încă loc de creștere aici”, a mai spus el explicând că, în momentul de față, cumpărătorii încă se informează puțin când vine vorba despre dezvoltatorului din spatele unui proiect imobiliar, ce a mai construit acesta și cum se comportă construcțiile respective în timp.
“E un proces de educare care va mai dura, dar ne îndreptăm în direcția bună”, a ținut să sublinieze CEO-ul Mulberry Development.
De ce nu scad prețurile pe segmentul rezidențial nou
Dificultățile tot mai mari semnalate de numeroși dezvoltatori în 2018 în găsirea forței de muncă au fost resimțite și la Timișoara, această situație fiind considerată de Șandor a fi “cea mai mare provocare pe care o traversează piața construcțiilor”.
“Criza actuală a forței de muncă este principala provocare pentru dezvoltatori și fenomenul va continua și în 2019. Bineînțeles că fiecare dezvoltator mare se gândește să își securizeze echipele de construcții cu care lucrează și rolul planificării devine foarte important”, ne-a declarat el.
CEO-ul Mulberry Development ne-a mai explicat și că, pe parcursul ultimilor doi ani, costurile cu forța de muncă, dar și cele aferente materialelor de construcții s-au majorat semnificativ și au ajuns să depășească ritmul de creștere al prețurilor imobilelor.
“Este unul dintre motivele pentru care cei care prevestesc o scădere semnificativă a prețurilor pentru locuințe, și acum mă refer la segmentul nou, se înșală”, a mai detaliat el.
Astfel, principala preocupare a marilor dezvoltatori a ajuns să fie, în opinia sa, cea de a găsi modalități prin care să poată construi repede, foarte bine, la costuri care să mențină prețurile finale pentru cumpărători cât mai aproape de nivelul actual.
Prima clădire cu 20 de etaje din proiectul ISHO se livrează în 2019
Proiectul multifuncționat ISHO construit de Mulberry Development pe malul Begăi, la 10 minute de mers pe jos de Piața Unirii, se bucură de succes pe piața locală. În 2018, a fost livrată prima fază din ISHO Offices, componenta sa de spații de birouri, iar echipele de arhitecți, ingineri și de constructori au lucrat la trei clădiri rezidențiale, dintre care una cu 6 etaje și două cu câte 20 de etaje. La final, ISHO va cuprinde 1.200 de locuințe, de la studio-uri la apartamente cu 4 camere și penthouse-uri tailor-made de lux.
În același timp, s-a construit o parcare cu 9 etaje și circa 700 de locuri. Aceasta va fi finalizată în curând, potrivit declarațiilor făcute de Șandor, și are rolul de a deservi clădirea de birouri cuprinsă în proiect, dar va putea fi folosită și de orice alt șofer care va avea nevoie de acces în zona centrală a orașului. Se preconizează că noua parcare supraetajată va îmbunități condițiile de trafic din zona Take Ionescu – Punctele Cardinale. De menționat este și faptul că, în total, cartierul ISHO va dispune la finalizarea lucrărilor de 2.000 de locuri de parcare.
“ISHO a fost cel mai dinamic șantier din vestul țării și vom menține același ritm și în 2019”, spune CEO-ul Mulberry Development.
“Am vândut aproape toate cele trei clădiri de apartamente aflate în construcție și ne pregătim de prima livrare care va avea loc peste doar câteva luni. Tot în 2019 vom livra și prima clădire de 20 de etaje, urmând să pregătim vânzarea altor clădiri de apartamente. Vom finaliza și a doua etapă a clădirii de birouri, parcarea și vom demara construcția hotelului Radisson. Astfel, ISHO va prinde viață cu adevărat și se va impune ca noul centru vibrant al Timișoarei”, ne-a mai explicat Ovidiu Șandor.
Dezvoltatorul a mai spus și că, în următoarea perioadă, vor fi lansate noi clădiri în cadrul proiectului, dar și că, în paralel, sunt analizate potențiale noi proiecte.