Light Dark

Când spui imobiliare, la ce te gândești? Cărămidă, mortar și beton? Nu. Aceste lucruri par mai degrabă triviale, atunci când iei în considerare emoțiile uneori copleșitoare pe care le simt cei implicați în orice proces de vânzare-cumpărare, faptul că vise devin realitate zi de zi în imobiliare, comunități se formează și adună laolaltă oameni cu aceleași valori sau aspirații și familii reușesc să obțină acea liniște și siguranță neprețuită de acasă.

Și cine rezonează cu adevărat cu toate acestea, iar în plus are căldura și viziunea necesară pentru a aduce împreună omul și locuința potrivită? Dar răbdarea, perseverența, atenția și puterea de a planifica totul până în cel mai mic detaliu? Cu siguranță, femeia.

În luna martie sărbătorim femeile care și-au dedicat timpul și priceperea sectorului rezidențial al lumii imobiliare, lăsându-și amprenta asupra acestuia. Credem cu tărie că energia feminină este vitală în acest domeniu și ne dorim să le încurajăm pe cele care se gândesc să ia drumul unei cariere în imobiliare oferindu-le un sfat și o vorbă bună din partea altor doamne și domnișoare care fac deja performanță în real estate.

Astăzi aflăm de ce sunt imobiliarele un domeniu în care femeile pot excela de la Alexandra Călin, Director Comercial Vivacity, parte a Grupo Herce, brand cu peste 35 de ani de experiență în dezvoltare imobiliară și proiecte în Spania, Statele Unite ale Americii și în România. Grupo Herce a construit ansamblul Vivacity Residence Gheorgheni din Cluj-Napoca și are acum atenția concentrată pe piața rezidențială din Capitală.

Reprezentanta Vivacity este de părere că atuurile naturale ale femeii se îmbină perfect cu cerințele sectorului de real estate.

Imobiliarele, la fel ca vânzările de orice tip, au la bază componenta emoțională. Din aceast punct de vedere, femeia are un real avantaj prin buna conștientizare a emoțiilor proprii, prin capacitatea de ascultare și prin înțelegerea nevoilor și motivațiilor de cumpărare ale clientului. În plus, tendința generală a femeilor spre atenția la detalii și elementul de eleganță ce apare și în situația de negociere poate crește considerabil procentul de încheiere cu succes al unei vânzări”, spune Alexandra Călin.

Ea vine, totodată, cu un sfat în întâmpinarea tuturor femeilor interesate să se dedice unei cariere în real estate. “Sfatul meu pentru toate femeile care vor o carieră în domeniul imobiliar este acela de a avea curaj și de a nu ezita în dorința lor. Această industrie este una foste primitoare”, spune Alexandra Călin.

Un exemplu concret de companie unde energia feminină este extrem de apreciată este chiar Vivacity, locul unde echipa este formată într-un procent de 68% din femei. Acestea dețin atât roluri în zona de vânzări, cât și funcții executive.