Light Dark

În anul 1998, pe când avea 18 ani și abia absolvise liceul, Corina Nechita și-a dorit să își găsesc un loc de muncă peste vară, intenționând ca apoi să își continue studiile urmând cursurile Facultății de Litere, dar viața sa nu a urmat drumul pe care îl prevedea inițial.

Jobul în real estate, ca agent imobiliar, a făcut-o pe Nechita să realizeze care era adevărata sa vocație. De atunci nu s-a mai despărțit de acest domeniu, ci a avut o evoluție profesională excepțională ajungând, în cele din urmă, să fie antreprenor și manager al propriei agenții, Stil Imobil, și să lucreze împreună cu soțul său.

“Intenționam să continui din toamnă studiile la Facultatea de Litere, pasionată fiind de literatură. Lucrurile s-au schimbat deoarece m-am gândit să îmi caut un job în perioada verii și acela a fost, bineînțeles, de agent imobiliar. Am activat ca și agent imobiliar până în anul 2002, an în care am înființat împreună cu soțul meu agenția Stil Imobil. Pentru a putea activa era obligatoriu ca administratorul să dețină studii de calificare pe care le-am urmat în cadrul Facultății de Construcții din Iași și ulterior am obținut atestatul de manager de agenție imobiliară”, ne-a declarat Corina Nechita.

Primii săi pași în real estate nu au fost ușor de făcut, dar cu ambiție a reușit să depășească obstacolele și în cele din urmă le-a demonstrat chiar și părinților săi, care nu erau de acord cu cariera pe care și-o alesese, că poate să aibă succes în acest domeniu. Și-a ghidat cariera în acord cu valori precum inovația și profesionalismul, ambele fiind susținute de buna comunicare și relaționare cu cei din jur.

”Cred că cel mai greu obstacol a fost cel al părinților mei care aveau alte viziuni și alte perspective pentru mine. Aveam 18 ani, lucram 10 ore pe zi și, de multe ori, eram singura femeie în echipe de bărbați. Nu le era sub nicio formă pe plac, dar în timp s-au rezolvat conflictele”, povestește Nechita, adăugând că cea mai importantă provocare pentru ea a fost însăși înființarea agenției imobiliare Stil Imobil din Iași al cărui manager este în prezent.

Atunci când vorbește despre principalele lucruri care o motivează în cariera sa în real estate, Corina Nechita spune că noutățile și satisfacția clienților sunt extrem de importante. “Îmi place ceea ce fac pentru că îmi păstrează mintea antrenată, este un domeniu unde tot timpul apare ceva nou, am libertate de mișcare. Iubesc comunicarea și ador meseria, savurez cu plăcere orice moment în care clienții îmi spun mulțumesc”, explică managerul Stil Imobil.

Cât despre planurile sale pentru anul 2018, aceasta spune că vrea să își concentreze eforturile pe mărirea și pregătirea echipei de vânzări, dar și pe obținerea unui confort crescut la locul de muncă. În plus, ea este implicată în dezvoltarea și vânzarea unui proiect rezidențial pe care își dorește să îl finalizeze până la sfârșitul anului în curs.

Împlinirea pe plan personal, cheia succesului pentru orice femeie care lucrează în real estate

Corina Nechita este de părere că o femeie trebuie să aibă un partener în viața personală care să o susțină și o relație de calitate în familie pentru a avea succes în carieră. În plus, un avantaj și un suport suplimentar îl reprezintă crearea unei echipe bune alături de partener atât acasă, cât și la locul de muncă.

“Singurul meu atu este soțul meu care îmi este și coleg de mai bine de 18 ani. Noi doi suntem o echipă și acasă și la birou, ne împărțim atribuțiile indiferent de ce natură sunt și acționăm în ordinea importanței, pe primul lor fiind, bineînțeles, copiii”, spune ea, adăugând că deși ajunge de multe ori foarte obosită acasă, își găsește mereu energia necesată pentru a le aloca tot timpul necesar copiilor săi.

O atitudine mereu pozitivă i-a adus, de asemenea, rezultate excepționale. Bunele abilități de comunicare și ambiția sunt și ele importante pentru o femeie care își dorește să își construiască o carieră de succes în imobiliare.

“Cred că femeile sunt mai comunicative, au capacitatea de a construi și de a menține relații sociale, au simțul de a avea grijă de ceilalți, iar toate acestea sunt benefice în dezvoltarea și formarea unei echipe. Sunt o persoană ambițioasă, atunci când îmi propun ceva muncesc până reușesc, aceasta este una dintre calitățile unei femei, și cred că iubesc provocările. Fiecare zi vine la pachet cu o provocare, iar dacă nu există o caut”, spune Corina Nechita.

De la femeie la femeie. Un gând bun pentru cele care fac primii pași în real estate: Supărările și compromisurile ne ajută să creștem

În 16 ani de coordonare și formare de agenți și consilieri imobiliari, managerul Stil Imobil susține că a observat că femeile au mari șanse de reușită în real estate și le încurajează pe toate cele care își doresc să facă primii pași în imobiliare sau se află la început de drum în acest domeniu.

“Încurajez femeile să își găsească și să-și urmeze vocația oricât ar fi de greu acest lucru la început. Compromisurile, supărările, dezamăgirile sunt doar factori care ne ajută să creștem. Cheia pentru orice carieră este relația personală, pentru că noi oamenii ne împlinim doar împreună și perfecțiunea se atinge doar în echipă”, le spune Corina Nechita acestora.

Articolul face parte din proiectul editorial special “Femei de succes în Imobiliare”, derulat de Imobiliare.ro pe parcursul lunii martie. Acesta are ca obiectiv recunoașterea meritelor, performanțelor și rezultatelor de excepție ale femeilor care lucrează în business-uri de pe piața de real estate din România.

Citește și: De la client la profesionist. Povestea căutării unei locuințe care a alimentat o carieră de 10 ani în imobiliare

Citește și: Unii spun că real estate-ul este un domeniu al bărbaților. Cum reușește o femeie să demonteze acest mit