“Omul a fost, este și va fi ceea ce contează pentru mine cel mai mult”, spune Carmen Barbă, Office Manager în cadrul companiei de consultanță imobiliară Fidelia Casa, care activează pe piața ieșeană și nu numai. Acesta este și motivul pentru care ea își ghidează cariera după principiile pe care le respectă și în viața personală – implicare, responsabilitate, educație și respect.
Deși are pregătire de inginer, Carmen Barbă a ajuns să îndrăgească domeniul imobiliar, iar după 8 ani de experiență se poate mândri cu numeroase performanțe atât pe segmentul de Vânzări, cât și pe cel de Resurse Umane, grație orientării sale spre oameni și nevoile lor.
Povestea succesului său în real estate începe cu o colaborare avută cu reprezentanții Fidelia Casa pe vremea în care lucra pentru o companie de recrutare, selecție și training.
“Prima interacțiune cu imobiliarele a fost în calitate de recrutor și trainer. Ulterior, am făcut acest lucru din interiorul companiei, care avea pe atunci o echipă de circa 15 persoane, atât pe partea de vânzări, cât și pe cea administrativă”, ne-a declarat Office Managerul agenției ieșene.
Pentru a obține cele mai bune rezultate, atât la nivel de recrutare, cât și în instruirea și evaluarea oamenilor, aceasta a realizat că implicarea mai aprofundată în real estate ar fi reprezentat un avantaj pentru ea. Zis și făcut. A ales un segment dificil, cel al blocurilor noi, și a făcut primul pas pe drumul către cariera de succes de care se bucură astăzi, totul pentru că a simțit că ar putea să îl dezmorțească și să dezvolte un departament specializat, în ciuda faptului că piața imobiliară traversa la acel moment o perioadă dificilă, plină de instabilitate.
“În plină criză, în 2010, m-am aruncat cu capul înainte să fac vânzări pe piața blocurilor noi. Era un segment descoperit, poate tocmai pentru că nimeni nu dorea să <lupte> aici. Proiectele stagnaseră, clienții care apucaseră să rezerve s-au trezit că imobilul lor nu se mai construiește. Dincolo de acestea, este <minunat> să stai în bătaia vântului și a ploii, printre schele și betoane! Pentru că pe piața blocurilor noi vinzi <de la groapă>, cum se spune. Mai mult decât atât, este extrem de dificil să reușești să semnezi contracte cu dezvoltatorii imobiliari”, povestește Carmen Barbă.
Cu toate acestea, departamentul a devenit unul dintre cele mai performante din companie, actualul Office Manager jonglând câțiva ani atât cu vânzările în imobiliare, cât și cu atribuțiile de HR în imobiliare. “Trebuie să menționez faptul că în calitate de Manager Resurse Umane am avut satisfacția de a lucra la un moment dat cu o echipă de peste 70 de persoane, o echipă în mare parte recrutată și instruită de mine și de colegii mei manageri de vânzări”, spune ea.
Iar evoluția sa în cadrul companiei nu s-a oprit aici. În 2017, Carmen Barbă a preluat o nouă funcție.
“La începutul anului trecut, o întâmplare, deși se spune că nimic nu este întâmplător, m-a adus în unul dintre birourile rămase în acel moment fără Office Manager. Era un birou cu rezultate mai slabe și mi-am propus să îi susțin pe colegii mei de acolo. Succesul pe care l-a avut echipa m-a determinat să rămân cu ei. Atunci am decis să revin în vânzări și să construiesc o echipă performantă”, spune ea, menționând, totodată, că acesta din urmă este și obiectivul său principal pentru anul în curs.
Un job în real estate pare “floare la ureche”. Care este, de fapt, adevărul din perspectiva unei femei de succes
Pentru cei neinițiați în domeniu, lucrul în real estate poate părea ușor, dar fără sacrificii și efort nu poți să te bucuri de o carieră încununată de succes, este de părere Carmen Barbă. În plus, trebuie să te lupți, de multe ori, cu preconcepții. Un mit vechi care mai circulă încă este acela că piața imobiliară nu este potrivită pentru femei.
“Dacă vrei să faci un lucru de calitate, trebuie să-ți asumi responsabilitatea faptului că un om ți-a încredințat spre rezolvare una dintre cele mai importante decizii pe care le ia în viață – achiziționarea unui imobil. Mai sunt persoane care cred că aceasta nu este o profesie pentru femei, dar dacă reușești să <spargi> această barieră mentală a unora, prin profesionalism îți atingi obiectivele, poate, mai bine decât un bărbat”, explică ea.
În plus, trebuie să găsești acele lucruri care te motivează în carieră. Pentru Carmen Barbă relațiile pe care le dezvoltă având posibilitatea de a fi aproape atât de persoanele din propria echipă, cât și de clienți sunt extrem de importante. Iar satisfacția acestora devine principala sa motivație.
Există însă un lucru pe care și-ar dori să îl schimbe la piața imobiliară din România dacă ar avea puterea să o facă – reglementarea profesiei de agent imobiliar. “În momentul de față, oricine poate să o practice și, din păcate, mulți o fac la un nivel extrem de scăzut de profesionalism. Acest lucru dăunează în primul rând clienților, apoi nouă, celor care ne facem meseria cu responsabilitate”, spune ea.
Întrebată care ar fi sfatul său pentru femeile aflate la început de drum în real estate, Barbă menționează cu drag numele prietenei sale, Ileana Preda, pe care o apreciază pentru determinarea, altruismul și dragostea pentru imobiliare și care anul trecut a fost desemnată agentul anului în cadrul Galei CPI, și încurajează orice femeie care își dorește să facă performanță în domeniu spunând: “la anul, draga mea colegă de breaslă, poți fi tu! Important este să crezi în ceea ce faci și să-ți propui să fii din ce în ce mai bună. Succes!”.
Provocarea unui job în real estate – îmbinarea armonioasă a carierei cu viața personală
Obținerea unui echilibru între viața personală și cea profesională reprezintă o adevărată provocare, mai ales dacă ești femeie, spune Office Managerul Fidelia Casa, recunoscând că, la rândul său, a întâmpinat unele dificultăți la acest capitol. “Am noroc de faptul că ai mei de acasă mă înțeleg și îmi respectă munca. În profesia aceasta trebuie să fii mereu conectat. În caz contrar, poți foarte repede să <o iei la vale>”, explică ea.
În puținul timp liber care îi rămâne la dispoziție, Carmen Barbă spune că îi place să stea la o cafea, urmărind duminică dimineața un film bun, precum “Forrest Gump” și “A beautiful mind”, sau citind o carte, printre preferatele sale regăsindu-se titluri precum “Viața pe un peron” de Octavian Paler și “Micul prinț” de Antoine de Saint-Exupery. Uneori, evadează pentru un weekend la munte, joacă remy împreună cu familia sa sau iese la iarbă verde alături de colegi pentru a face puțină mișcare.
Articolul face parte din proiectul editorial special “Femei de succes în Imobiliare”, derulat de Imobiliare.ro pe parcursul lunii martie. Acesta are ca obiectiv recunoașterea meritelor, performanțelor și rezultatelor de excepție ale femeilor care lucrează în business-uri de pe piața de real estate din România.