Light Dark

De ce este importantă profesionalizarea brokerilor imobiliari, chiar dacă lucrurile par să meargă, deocamdată, de la sine?

CPI Constanta Dan TiganuConstanța reprezintă o piață rezidențială atipică. Una dintre caracteristicile sale este că locuințele sunt vizate, pentru achiziție, în afară de localnici, de o multitudine de clienți potențiali din alte orașe. Motivul: orașul de la malul mării este o destinație turistică, una dintre cele mai importante din România. Anul trecut, de pildă, în județul Constanța au fost înregistrate 1.162.958 de sosiri ale turiștilor în structurile de cazare, potrivit datelor Institului Național de Statistică. Acest nivel plasează județul pe locul al doilea după București, oraș în care au fost înregistrate 1.926.919 de sosiri ale turiștilor și peste Brașov (1.101.654 sosiri) și Prahova (505.815).

Cererea mare din turism, care are un impact semnificativ asupra cererii din segmentul rezidențial, întrucât investitorii caută să achiziționeze locuințe pentru a le închiria în sezonul estival sau pentru a le folosi în scop recreațional, potrivit lui Victor Pandele, broker imobiliar constănțean – ca fapt divers, festivalul Neversea, ce va avea loc în perioada 7-9 iulie în Constanța, are și el un impact asupra rezidențialului; potrivit participanților la CPI Constanța, eveniment ce a avut loc pe 29 iunie în Mamaia, apartamentele cu trei camere din zona Faleză Nord ajung să se închirieze și cu 350 de euro pe noapte în perioada festivalului – este doar unul dintre motivele pentru care brokerii imobiliari locali pot avea tendința de a se culca pe o ureche și de a oferi servicii ”pe repede înainte”, așa cum le-a caracterizat Dan Țiganu, consultant de vânzări Premier Estate Management, anterior director al diviziei de asigurări de viaţă a Allianz Tiriac, care a susținut, în cadrul CPI Constanța, eveniment organizat de Imobiliare.ro, training-ul ”Structura procesului de vânzare – un major dez/avantaj competitiv”.

”Nu sunt nevoit să mă profesionalizez, pentru că «merge și așa». E ca la restaurant: eu comand ciorbă de văcuță și mi se aduce ciorbă de burtă; spun că voiam de văcuță, mi se spune: «Ia-o pe asta, că e caldă»”, a explicat Dan Țiganu participanților la CPI Constanța.

Faptul că orașul Constanța este poarta României din est nu ajută nici el atunci când vine vorba de recunoașterea necesității profesionalizării, pentru că această postură aduce cu ea și o serie de oportunități lucrative, nu neapărat etice, care se pot dovedi aducătoare de profit, dar doar pe termen scurt. ”Cinci lei câștigați lună de lună timp de 20 de ani sunt mai mulți decât 100 de lei câștigați azi printr-o vânzare de tip «one shot»”, le-a explicat Dan Țiganu celor prezenți la CPI Constanța, insistând pe ideea că profesionalizarea serviciilor oferite clienților este metoda câștigătoare pe termen lung.

La întrebarea trainer-ului legată de numărul brokerilor imobiliari din sală care au participat la cursuri de vânzări, în sala Paris a hotelului Del Mar din Mamaia s-au ridicat 15 mâini, similar cu Timișoara, dar mai multe decât la Brașov. ”Ați fost la aceste cursuri pentru a supraviețui și pentru a câștiga mai mult. Cum ați reușit să treceți prin criză?”, a întrebat Dan Țiganu.  ”Prin profesionalizarea serviciilor oferite clienților. În criză am luat decizia să intru într-o asociație profesională, am strâns rândurile, am participat la cursuri și aceste lucruri mi-au adus profitabilitate pe termen lung”, a răspuns unul dintre brokerii imobiliari participanți la CPI Constanța.