Agenția iAdvise s-a alăturat Comunității Elitelor Imobiliare din România (CEIR). Astfel, organizația care își propune să reunească brandurile de succes din principalele orașe ale țării, a ajuns să cuprindă șapte membri, activi pe piețele imobiliare din București, Iași, Cluj-Napoca, Brașov și Timișoara.
iAdvise este unul dintre principalii jucători din sectorul de real estate din Brașov, cu expertiză atât pe piața rezidențială, cât și pe segmentul comercial. Agenția, condusă de Alexandru Muntean și Horia Halmagi, s-a numărat inclusiv printre marii câștigători ai ediției din 2019 a Galei Profesioniștilor în Imobiliare, obținând trofeul pentru “Cel mai puternic brand imobiliar local 2018 Brașov”.
CEIR a fost fondată, în luna aprilie, de Blitz, Eugene Estate și Inter Imobiliare, agenții cu afaceri în Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Brașov. Consiliul director al organizației este compus din managerii celor trei companii, mai exact Cătălin Priscorniță (cel care ocupă și funcția de președinte al CEIR), Eugen Encuțescu și Ciprian Iovu.
Printre obiectivele organizației anunțate pentru anul 2019 se numără extinderea CEIR pentru a cuprinde cel puțin 10 membri. iAdvise este al șaptelea brand care aderă la CEIR. În luna iunie, s-a alăturat organizației un important jucător de pe piața de real estate din Capitală, mai exact Sud Rezidențial, pentru ca de la începutul lui iulie să fie acceptați doi noi membri – Stil Imob, brand activ pe piața din Iași de 17 ani, și Premier Estate Management, un alt nume mare din București, condus de Andreea Comșa.
Printre cerințele pe care trebuie să le îndeplinească companiile care vor să adere la asociație se numără o vechime de cel puțin 3 ani pe piață și o echipă compusă din 10 sau mai mulți agenți imobiliari. Înregistrarea unei cifre de afaceri de peste 30.000 de euro/an pe fiecare agent imobiliar care activează în cadrul companiei este un alt criteriu luat în considerare.
Nu este de neglijat nici imaginea brandului în cauză în mediul online. Astfel, pentru a putea deveni membru CEIR, o agenție trebuie să aibă un rating pe Facebook și Google de peste 4*.