Dezvoltare profesională

Cum folosești corect platforma Instagram atunci când ești agent imobiliar? Sfaturile șefului celei mai mari companii de training din real estate

  • Corina Vârlan
    Corina Vârlan
  • 6 iunie 2018
  • 8 Min

Instagram este una dintre cele mai populare rețele sociale la nivel mondial, serviciul online de photo-sharing și video-sharing având circa 800 de milioane de utilizatori activi lunar. Din martie, Instagram a depășit pragul total de 1 milion de utilizatori și în România. Aproape 1,5 milioane de fotografii și peste 99.000 de video-uri au fost postate de români pe această platformă doar pe parcursul acelei luni.

Cu toții cunoaștem importanța componentei vizuale a fiecărei listări. Fotografiile sau tururile video ale proprietăților sunt extrem de atrăgătoare pentru potențialii clienți și le pot influența decizia de a participa la vizionări.

În aceste condiții, nu poți ignora din poziția de agent imobiliar o platformă precum Instagram care te poate ajuta să îți promovezi listările din plin, dar și să interacționezi ușor și rapid cu potențialii clienți și să obții leaduri.

Tom Ferry, fondatorul și CEO-ul Tom Ferry International – cea mai mare companie de training din imobiliare, cu peste 30.000 de ore de experiență în coaching dedicat agenților și brokerilor este de părere că mulți dintre cei care lucrează în real estate nu realizează încă faptul că Instagram poate fi un instrument extrem de folositor pentru creșterea afacerilor lor.

Desigur, pentru a obține cele mai bune rezultate este important să cunoști modalitățile corecte prin care poți utiliza această rețea socială în favoarea ta. Iată câteva dintre sfaturile lui Ferry care vin în ajutorul agenților imobiliari interesați să își dezvolte activitatea pe Instagram.

1. Trebuie să folosești propriile fotografii și înregistrări video.

Publicul care te urmărește pe Instagram vrea să îți vadă proprietățile din portofoliu, să afle care sunt părerile tale în legătură cu diferite aspecte din domeniu și să audă ce au de spus clienții despre activitatea ta.

Nu este indicat să folosești imagini de tip stock, luate din băncile de fotografii, chiar dacă acestea sunt frumoase. Vrei să îți vinzi locuințele din portofoliu, așa că este important să postezi imagini de calitate cu acestea.

2. Nu edita excesiv fotografiile pe care le postezi pe Instagram.

Mici modificări, precum ajustarea luminozității unei imagini, nu vor fi problematice, dar utilizarea filtrelor, de exemplu, trebuie evitată.

Este important să promovezi proprietățile prin imagini reale. Utilizează fotografii de calitate pentru a le pune în valoare.

3. Prea multe hastag-uri nu te ajută.

Cu prea multe hashtag-uri vei da senzația de spam și vei distrage atenția de la imaginile pe care vrei să le promovezi. Încearcă să folosești, în schimb, hashtag-uri mai puține și mai relevante.

Poți, totodată, să profiți de popularitatea unor hashtag-uri și să le folosești și la postările tale. Cele mai populare hashtag-uri utilizate de românii de pe Instagram în luna martie a acestui an au fost, de exemplu, #love, #instagood, #romania, #photography, #photooftheday, #travel, #spring, #fashion, #picoftheday și #beautiful, potrivit datelor Zelist Monitor publicate de Instagramology.

4. Nu ezita să scoți în evidență latura personală, nu doar pe cea profesională.

Este bine să încerci să postezi și câteva imagini sau înregistrări video care să prezinte și latura ta personală. Desigur, acest lucru trebuie făcut cu moderație.

Poți să postezi pe Instagram, de exemplu, o fotografie de la picnicul anual al agenției sau un selfie cu un client mai vechi.

5. Încearcă să convingi câțiva clienți să te ajute cu testimoniale video.

Nu ezita să îți întrebi clienții dacă sunt dispuși să te ajute cu un testimonial video pentru Instagram. Cu siguranță vei găsi în rândul lor persoane care vor să vorbească 15 secunde despre colaborarea voastră de succes.

Citește și: „Cheia succesului” pentru agenții imobiliari. Social media, realitate virtuală și inteligență artificială: cum evoluează piața imobiliară și ce ne rezervă viitorul?

Nu uita, construirea unui profil de Instagram puternic se face în timp și necesită muncă, deci nu trebuie să fii dezamăgit dacă nu vei observa imediat rezultate pozitive. Important este să postezi cu regularitate și să încerci să interacționezi cu cei care îți urmăresc profilul începând prin simple răspunsuri la comentariile lăsate de aceștia.

Dacă ai nevoie de inspirație pentru postările tale, poți să urmărești și unul dintre conturile următoare din străinătate: realestateaus (profil agenție imobiliară), realestate_academy (listări de lux), beginninginthemiddle (design interior) sau lance_tuazon_realtor (agent imobiliar).

Vezi detalii
[addtoany]

Previous Post

Cine este primul agent imobiliar care a ajuns în...

Next Post

De ce să lucrezi cu un designer sau decorator...
designer vanzare locuinta
Corina Vârlan

Written by

Corina Vârlan

Cu o experiență de 12 ani în presa online, comunicare și content marketing, s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în urmă cu 6 ani și ocupă, în prezent, funcția de Content Manager. Corina își concentrează activitatea pe subiecte de interes atât pentru cei aflați în căutarea unei locuințe, cât și pentru proprietari sau chiriași, pe care îi ține la curent cu cele mai noi informații din sectorul de real estate. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)

Recent Posts

  • Dezvoltare profesională
    Tu cu ce gând te trezești dimineața ca agent imobiliar?...
    • 19 septembrie 2025
    • 6 Min
  • Dezvoltare profesională
    Schimbarea la față a pieței imobiliare: 20.000 de specialiști în...
    • 15 martie 2024
    • 10 Min
  • Dezvoltare profesională
    Imobiliare.ro și Imobiliare.ro Finance, finaliști la Gala Premiilor Real Estate...
    • 23 octombrie 2023
    • 3 Min
  • Dezvoltare profesională
    Mergi la Salonul Imobiliar București? Te așteptăm la standul Imobiliare.ro...
    • 29 septembrie 2023
    • 3 Min
  • Dezvoltare profesională
    Dan Puică, CEO Imobiliare.ro, speaker la evenimentul internațional „Property Portal...
    • 27 septembrie 2023
    • 2 Min
  • Dezvoltare profesională
    Imobiliare.ro participă la evenimentul „The Residential Conference. The Future of...
    • 21 septembrie 2023
    • 4 Min
  • Dezvoltare profesională
    Nu rata evenimentul Flavours of Bali by SUNNY DEVELOPMENT in...
    • 12 septembrie 2023
    • 5 Min
  • Dezvoltare profesională
    Imobiliare.ro și Imobiliare.ro Finance, parteneri ai Salonului Imobiliar București. Ofertă...
    • 12 septembrie 2023
    • 4 Min