Light Dark

Cuvintele folosite în comentarii și anunțuri pot face ca o locuință să stea mai puțin la vânzare.

casa cuvinteComentariile agenților imobiliari referitoare la anunțurile de vânzare pot da informații despre facilitățile proprietății, arhitectură, cartier și, de asemenea, pot avea un impact asupra perioadei în care locuința stă la vânzare, potrivit unui raport realizat de CoreLogic, citat de realtor.org.

Cerecetătorii CoreLogic au analizat mai mult de un milion de tranzacții cu locuințe unifamiliale din SUA și s-au uitat la prețul de listare, caracteristici geografice și caracteristici fizice ale locuințelor și au descoperit că folosirea anumitor cuvinte ajută la vânzarea mai rapidă a caselor.

Cercetătorii au descoperit că anumite cuvinte, de exemplu ”curte cu gard”, ”concept deschis”, ”lumină naturală” și ”bucătărie actualizată” au redus perioada în care proprietatea respectivă a a stat la vânzare. ”Cei care vând o casă ce are aceste proprietăți ar trebui să le ceară agenților care se ocupă de vânzare să includă aceste cuvinte în anunț și în discuțiile cu clienții potențiali”, spune cercetătorii Bin He și Matt Cannon pe blogul CoreLogic.

În același timp, cercetătorii au arătat că există și câteva cuvinte care duc la prelungirea perioadei în care o proprietate stă la vânzare, precum ”teren de golf”, ”bucătărie gourmet”, ”plăci ceramice”și ”blat de granit”, probabil pentru că sugerează o proprietate de lux.