Light Dark

În colaborare cu Primăria Sectorului 2 al Capitalei, Analize Imobiliare și Imobiliare.ro lansează un raport de piață privind atât numărul vânzărilor de imobile consemnate în 2018, cât și evoluția prețurilor de tranzacționare.

conferinta de presa raport analize imobiliare

Studiul vizează toate tipurile de proprietăți care au făcut obiectul unor asemenea contracte: apartamente, case, terenuri, dar și locuri de parcare sau garaje. Informațiile prelucrate de Analize Imobiliare provin de la Direcția Venituri Buget Locale (DVBL) a Sectorului 2 și reprezintă datele colectate din contractele imobiliare de vânzare înregistrate în vederea stabilirii bazei de impozitare.

„Voi sprijini inițiativa privată permanent, iar acesta este motivul pentru care raportul “Tranzacții imobiliare” va funcționa ca un ghid atât pentru investitori, pentru cetățenii care doresc să locuiască în sectorul 2, cât și pentru administrația locală, care va putea localiza și apoi gestiona situația zonelor cu deficit economic sau cu potențial mare de dezvoltare. Vom putea implementa măsuri clare și ne vom raporta la o evaluare profesionistă, făcută pentru a ne ușura tuturor munca”, a declarat Dan Cristian Popescu, Viceprimar Sector 2, Muncipiul Bucureşti.

„Această colaborare este unică în Capitală și deloc întâmplătoare. Împreună cu Imobiliare.ro, aceste organizații au un interes comun în creșterea transparenței și accesul la informațiile privind tranzacțiile reale. Este cunoscut faptul că piețele transparente atrag investiții, Cluj-Napoca este un exemplu în acest sens. De aceea, recomandăm acest raport investitorilor și dezvoltatorilor imobiliari, evaluatorilor, consultanților și analiștilor financiar-bancari, dar și cetățenilor care vor să afle informații valoroase privind tranzacțiile imobiliare, direct de la sursă. Vom actualiza datele trimestrial”, a explicat Dorel Niță, Head of Data and Research Imobiliare.ro și Project Manager AnalizeImobiliare.ro.

Tranzacții de peste 300 mil. euro în 2018

Potrivit datelor oficiale, în Sectorul 2 al Bucureștiului au fost încheiate, în anul 2018, 3.956 de tranzacții imobiliare, în valoare totală de 309,3 milioane de euro. Cele mai multe asemenea operațiuni, anume 3.343, au avut ca obiect apartamente, acestea echivalând cu o cotă de 84,5% din total; pe de altă parte, 203 contracte au vizat case sau vile (5,1% din total), 95 terenuri (2,4%) și 315 alte tipuri de imobile (8%). Din punct de vedere valoric, cota deținută de fiecare dintre aceste categorii este diferită: apartamentele reprezintă tot o pondere majoritară, dar mai redusă, respectiv 77,8% din total, în vreme ce casele și vilele cumulează 8,2%, terenurile 9,7%, iar celelalte imobile 4,4%.

eveniment analize imobiliare

Din punctul de vedere al numărului de tranzacții încheiate în anul 2018, cele mai active zone din Sectorul 2, la o distanță considerabilă de celelalte, au fost Centrul (849 de vânzări), apoi cartierele Pantelimon (808 achiziții), Tei (695 de vânzări) și, respectiv, Colentina (603 contracte). Ca valoare a proprietăților vândute, însă, zona centrală (cu 80 de milioane de euro) este urmată de Pipera Sud (cu un total de 53,1 milioane de euro, pentru doar 301 tranzacții), Tei (50,9 milioane de euro), Pantelimon (44,5 milioane de euro) și, abia pe locul al cincilea, de Colentina (33,5 milioane de euro). Bineînțeles că discrepanțele între cele două clasamente nu fac decât să sublinieze valorile comparativ mai mari ale proprietăților tranzacționate în centrul și nordul Capitalei.

Creștere anuală de 4,5% la apartamente

În ceea ce privește valorile de tranzacționare ale proprietăților rezidențiale, de precizat ar fi apartamentele au consemnat în ultimul an și jumătate doar creșteri ușoare ale prețului mediu unitar, anume în T4 2017 și T3 2018. Din punctul de vedere al costului pe metru pătrat util, acest tip de imobile se situau, în ultimul trimestru, la un nivel maxim raportat la întregul an, respectiv 1.170 de euro (la egalitate cu trimestrul al doilea).

pantelimon

În ultimul pătrar al anului trecut, prețul mediu de vânzare al unui apartament era cu 4,5% mai mare decât în perioada similară a anului precedent (când ajungea la 1.140 de euro pe metru pătrat util). Aceste date confirmă tendința de încetinire a ritmului scumpirilor de pe segmentul rezidențial evidențiată în ultimul an de evoluția Indicelui Imobiliare.ro (care ia în calcul prețurile cerute de proprietari) – spre comparație, valorile de listare ale apartamentelor din Capitală au consemnat, per ansamblu, un avans de 6% pe parcursul lui 2018.

Anul trecut, segmentul vilelor a fost caracterizat de o mai mare instabilitate, cel puțin din punctul de vedere al prețurilor de tranzacționare pe metru pătrat util: punctul maxim a fost atins în T3 2018 (1.370 de euro pe metru pătrat util), iar cel minim în T4 2018 (960 de euro pe metru pătrat util), la concurență cu T4 2017 (900 de euro pe metru pătrat util). Privind, însă, la prețul mediu pe metru pătrat desfășurat, se poate observa că variațiile sunt mult mai reduse, valorile de tranzacționare menținându-se în intervalul 800-900 de euro pe metru pătrat (față de puțin peste 700 de euro pe metru pătrat în ultima jumătate din 2017).